Aula Magna „Carmen Sylva” a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi găzduieşte joi, 29 octombrie 2026, conferinţa She Builds NEB - „Obiectiv Europa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil”, evenimentul de încheiere al seriei de conferinţe regionale dedicate lansării programului european EIT Ignite NEB în Regiunea Nord-Est, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei de organizatori. După etapele derulate la Suceava, Piatra Neamţ şi Bacău, reuniunea de la Iaşi aduce la aceeaşi masă reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiţii (BEI), ai Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT), lideri din administraţia centrală şi regională şi exponenţi ai mediului de afaceri, alături de echipele de femei antreprenor calificate în competiţie. Iniţiativa este organizată de Digital Innovation Zone, Atelierul de Idei şi Federaţia pentru Inovare şi Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM), în parteneriat cu Organizaţia Femeilor Antreprenor (OFA), Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe şi Audit (PACT), ING Bank şi KPMG.
Proiectul Ignite NEB funcţionează în cadrul EIT Community New European Bauhaus şi se desfăşoară pe parcursul anului 2026 în cinci state: Polonia, Ucraina, România, Serbia şi Turcia. Pe plan naţional, sub titulatura She Builds NEB, mecanismul vizează femeile antreprenor din Regiunea Nord-Est care deţin experienţă în producţie şi care creează soluţii la nevoile reale din comunităţi, pe baza principiilor Noului Bauhaus European: sustenabilitate, incluziune şi calitatea vieţii de zi cu zi. Deschiderea oficială a reuniunii este asigurată de Victoria Bulai, preşedinta OFA Iaşi, Mirabela Miron, preşedinta FICSIMM şi a OFA, şi Adina Vălean, membră a Parlamentului European şi fost comisar european, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Primul panel al conferinţei, intitulat „De la Bruxelles în Regiunea Nord-Est, regulile se scriu acum: ce schimbă viitorul buget european pentru IMM-uri?”, este moderat de Ana-Maria Icătoiu, preşedinta executivă a FICSIMM şi prim-vicepreşedinta OFA. Sesiunea analizează mecanismele de pregătire a cadrului financiar multianual 2028-2034 şi impactul tranziţiei de la granturile clasice nerambursabile către instrumente financiare şi scheme de garantare. Adelina Dabu, directoare afaceri europene şi internaţionale în cadrul Confederaţiei Patronale Concordia şi membră a Comitetului Economic şi Social European, va prezenta cerinţele patronatelor europene, diferenţele de interese dintre statele de coeziune şi economiile avansate, precum şi aplicabilitatea simplificării administrative la nivelul firmelor mici.
Perspectivele de dezvoltare regională sunt detaliate de Vasile Asandei, preşedintele RoReg şi directorul general al ADR Nord-Est, care va aduce în discuţie planificarea pe bazine economice reale, intensitatea ajutoarelor de stat şi şansele judeţelor din Moldova de a atrage fonduri prin viitorul Fond European pentru Competitivitate. Totodată, Raluca Painter, şefă de unitate în cadrul Comisiei Europene, va expune condiţiile de acces ale microîntreprinderilor vulnerabile la Fondul Social pentru Climă şi rolul inovării sociale în noua arhitectură bugetară a blocului comunitar.
Bilanţul instrumentelor de garantare InvestEU este adus în atenţie de Marius Cara, şeful Biroului Grupului Băncii Europene de Investiţii în România, care va prezenta rezultatele obţinute pe plan local - peste 6.000 de contracte semnate şi o valoare de 1,6 miliarde de euro injectată în economie -, alături de perspectivele de replicare a schemei după anul 2027 în judeţe precum Botoşani sau Vaslui. Dimensiunea financiară şi bancară este completată de Loredana Mihăilă, vicepreşedintă a FICSIMM, OFA şi PACT, care va aborda cerinţele de predictibilitate fiscală, sănătatea bilanţieră a societăţilor comerciale şi criteriile de risc aplicate de bănci la analiza dosarelor de creditare.
Al doilea panel, „Sustenabilitate, incluziune, frumuseţe - şi profit. Cum devine Noul Bauhaus European un model de business pentru IMM-urile din Nord-Est?”, se derulează sub coordonarea Cristinei Baghiu, Hub Coordinator Digital Innovation Zone şi reprezentantă a Atelierului de Idei. Exemplele internaţionale de parteneriat între societăţi comerciale, universităţi şi institute de cercetare sunt prezentate de Nicole Kim Ang, Project Officer EIT Community New European Bauhaus, în timp ce Cristina Tararache, Manager Sustenabilitate în cadrul KPMG, va arăta care este setul minim de date nefinanciare cerut furnizorilor pentru păstrarea locului în lanţurile de aprovizionare ale marilor grupuri şi pentru eligibilitatea la viitoarele linii de finanţare.
Practica de producţie locală este reprezentată de Carmen Frăţilă, director general al companiei Caretta, care va detalia modul în care durabilitatea susţine vânzările şi strategia de extindere a unei fabrici din Iaşi de la 120 de angajaţi până la achiziţia unei unităţi industriale la Craiova. Tot din mediul industrial ieşean, Angelica Suchar, director de dezvoltare la Quartz Matrix, va prezenta potenţialul de diminuare a facturii energetice pentru o fabrică doar prin tehnologii de măsurare şi control, precum şi paşii obligatorii înainte de asocierea într-un consorţiu de cercetare aplicată.
Agenda include sesiunea SHE's Next, în cadrul căreia Amalia Georgescu, preşedinta executivă a OFA şi vicepreşedinta FICSIMM, alături de un reprezentant al ING Bank, va expune competiţia bancară creată pentru sprijinirea afacerilor conduse de femei.
Punctul culminant al reuniunii este concursul de proiecte „SHE BUILDS NEB │ De la provocări locale la soluţii cu impact european”, sesiune în care echipele participante îşi susţin ideile de afaceri în faţa unui juriu de specialitate, pe baza criteriilor de viabilitate economică, coeziune socială şi protecţie a mediului. Cele două echipe declarate câştigătoare vor beneficia de un grant financiar de câte 4.000 de euro, o delegaţie oficială la conferinţa internaţională de tehnologie Slush din Helsinki şi acces la un program complet de incubare pe o durată de opt luni, care include mentorat specializat, dezvoltare de prototipuri şi validare cu utilizatori reali.
Înaintea ceremoniei de decernare a premiilor se desfăşoară dezbaterea „Economia reală, între analiză şi zgomot”, cu participarea Oanei Popescu-Zamfir, directoarea Global Focus Center şi cercetător asociat senior în cadrul Royal United Services Institute (RUSI), şi a Tanei Foarfă, director executiv la Centrul de Expertiză Europeană Europuls. Discuţia moderată de Ana-Maria Icătoiu abordează impactul riscului geopolitic asupra deciziilor comerciale, atuurile şi vulnerabilităţile economice ale Regiunii Nord-Est pe flancul estic al Uniunii Europene, rolul partenerilor sociali în Planul de Parteneriat Naţional şi Regional şi formularea unei voci unitare a României la negocierile pentru bugetul european 2028-2034.
„Seria de conferinţe din Nord-Est a pornit de la o întrebare simplă - ce probleme reale ale comunităţilor pot deveni afaceri? La Iaşi vom vedea primele răspunsuri, prezentate chiar de antreprenoarele care le-au construit, alături de oamenii care decid regulile viitorului buget european”, a declarat Mirabela Miron, preşedinta FICSIMM şi a OFA, conform comunicatului de presă.
Evenimentul are loc joi, 29 octombrie 2026, în Palatul Universitar din Copou (Bulevardul Carol I nr. 11), cu acces gratuit pe bază de înregistrare prealabilă, programul fiind structurat între orele 08:30 şi 15:30.




























































Opinia Cititorului