Firmele de leasing consideră că o stagnare a pieţei în 2010 ar fi o performanţă

F.A.
Companii #Auto / 25 noiembrie 2009

Piaţa românească de leasing ar înregistra o performanţă dacă s-ar menţine în 2010 la nivelul din acest an, susţin reprezentanţii companiilor de leasing, care estimează pentru acest an afaceri de cel mult 1,5 miliarde euro sau chiar sub acest nivel.

"Piaţa românească de leasing ar putea ajunge în acest an la cel mult 1,5 miliarde euro, în cel mai fericit caz. Pentru 2010 ar fi o performanţă să se păstreze nivelul din acest an, însă ar putea fi mai jos. Sunt multe necunoscute la mijloc. Prima parte a anului viitor va fi foarte dificilă", a declarat Dan Constantinescu, managing director în cadrul Unicredit Leasing, conform NewsIn.

Acesta declară că lecţiile pe care le-au primit anul acesta companiile de leasing le va face mai prudente în viitor, iar principala preocupare a acestora va fi stabilizarea portofoliului şi orientarea către segmentele mai puţin dezvoltate.

Secretarul general al ALB România, Adriana Ahciarliu, anticipa recent că piaţa românească de leasing ar putea stagna în 2010 la un volum de bunuri finanţate de 1,25 miliarde euro, nivel estimat pentru 2009. Scăderea pieţei de leasing în acest an faţă de 2008 ar fi de 74%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb