Fitch menţine ratingul Municipiului Bucureşti la „BBB-”

A.B.
Macroeconomie / 11 octombrie 2025

Fitch menţine ratingul Municipiului Bucureşti la „BBB-”

Agenţia Fitch Ratings a decis să menţină ratingul de credit al Municipiului Bucureşti la nivelul „BBB-”, cu perspectivă negativă, în urma unei evaluări de tip „Review-No Action”, transmite News.ro.

Primăria Capitalei a precizat că decizia indică absenţa unor modificări semnificative ale situaţiei financiare sau de credit a municipiului, iar Fitch consideră stabilă poziţia economică actuală a Bucureştiului.

Calificativul pe termen lung „BBB-” reflectă o capacitate bună de îndeplinire a obligaţiilor financiare, dar şi o sensibilitate la posibile evoluţii economice nefavorabile. Ratingul pe termen scurt, „F3”, arată o capacitate adecvată de plată la timp a angajamentelor financiare.

Profilul individual de credit autonom („a”) semnalează o capacitate ridicată de a-şi onora datoriile, combinând un profil de risc „mediu” cu un profil financiar situat la mijlocul categoriei „aa”.

Ratingul Municipiului Bucureşti rămâne aliniat celui al României, limitat de ratingul suveran, confirmat de Fitch la 15 august 2025 la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă. Ultima evaluare semestrială a Capitalei a fost realizată în aprilie 2025, când agenţia a reconfirmat aceleaşi calificative.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb