Jucătorul de fotbal Florin Tănase, în prezent legitimat la FCSB, şi agentul FIFA Florin Vulturar, au finalizat structura primei clădiri şi lucrează la cea de a doua din cadrul proiectului rezidenţial Noura Residence amplasat în zona de nord a Bucureştiului, în apropierea sediilor unor companii multinaţionale ca Mercedes-Benz, Bergenbier, Michelin sau TotalSoft, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Noura Residence va reuni 128 de apartamente în patru imobile cu câte şase etaje fiecare. Până în prezent au fost deja pre-vândute 40 de apartamente, sau 31% din unităţile incluse în proiect, la mai puţin de şase luni de la startul vânzărilor.
”Răspunsul primit din partea pieţei este unul bun şi ne dovedeşte că am găsit o reţetă atractivă pentru doritorii unei locuinţe premium, amplasate în nordul Bucureştiului, cu un acces foarte bun către cele mai importante puncte de interes din oraş. Avansăm rapid cu construcţia Noura Residence, am implementat deja mai multe tehnologii de top, lucrăm la cea de a doua clădire din cadrul proiectului şi ne pregătim de etapa finisajelor premium în cadrul primului imobil. Dezvoltarea Noura îmi aduce multiple satisfacţii, sunt implicat în mod activ în toate etapele şi voi continua cu siguranţă să fiu un investitor activ pe piaţa rezidenţială românească” a declarat Florin Tănase, dezvoltatorul Noura Residence.
Proiectul rezidenţial va fi unul dintre cele mai avansate tehnologic de pe piaţa rezidenţială locală, urmând să utilizeze un sistem inovator de pompe de căldură, prin care toţi locatarii vor beneficia de energie termică la costuri foarte reduse. Finalizarea Noura Residence este estimată pentru sfârşitul anului 2026.
”Zona Pipera - sud, în care este dezvoltat proiectul, este una dintre cele mai efervescente pe piaţa rezidenţială din Bucureşti. Peste 50% dintre casele şi apartamentele care se vor finaliza în acest an în oraş şi împrejurimi sunt amplasate în zonele de nord ale oraşului potrivit datelor SVN Romania. Accesul foarte facil către marile centre de afaceri din zona Aviaţiei, către cele mai importante zone comerciale din nordul Capitalei, către unele din cele mai bune instituţii de învăţământ private sau către Aeroportul Otopeni şi Autostrada A3 reprezintă principalele atuuri ale zonei”, a afirmat Victor Vremera, COO si managing partner SVN Romania, agent al proiectului.