• Pe 25 ianuarie 2011, acţiunile Fondului Proprietatea se listau pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti
• Fondul Proprietatea a returnat peste 29,2 miliarde de lei acţionarilor prin dividende, returnări de capital şi programe de răscumpărare de acţiuni, pe perioada mandatului Franklin Templeton
• Randamentul total pentru acţionari este de 1.340% pentru acţiunile Fondului şi de 495% pentru valoarea activului net (VAN) în RON, pe acţiune, în ultimii 15 ani
• De la listare, investitorii au realizat peste 1 milion de tranzacţii cu peste 46 de miliarde de acţiuni ale companiei, în valoare totală de aproape 34,4 miliarde de lei
• În prezent, capitalizarea bursieră a Fondului Proprietatea depăşeşte 2,25 miliarde de lei
• Fondul Proprietatea a derulat vânzarea integrală, în anul 2023, a pachetului de acţiuni deţinute la Hidroelectrica şi a contribuit, astfel, la realizarea celei mai mari Oferte Publice Iniţiale din Europa, a patra cea mai mare din lume din acel an şi cea mai mare din România până în prezent
• Multe companii importante, aflate iniţial în portofoliul Fondul Proprietatea, au parcurs ulterior procesul de listare la Bursa de Valori Bucureşti (Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica)
FP a fost înfiinţat de Guvernul României în decembrie 2005, pentru despăgubirea persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate, în mod abuziv, de regimul comunist prin acordarea de acţiuni la FP, în funcţie de pierderile suferite, conform comunicatului remis redacţiei. FP funcţionează ca fond de investiţii alternativ destinat investitorilor de retail stabiliţi în România, iar începând cu anul 2010, administratorul FP este Franklin Templeton International Services S.à r.l, relatează sursa citată.
În urmă cu 15 ani, la data de 25 ianuarie 2011, acţiunile FP (BVB: FP) au fost listate la Bursă, pe Piaţa Reglementată, potrivit comunicatului. Capitalizarea bursieră a FP a depăşit 2,25 miliarde de lei la finalul şedinţei de tranzacţionare din 11 februarie 2026, relatează aceeaşi sursă.
În ultimii 15 ani, Fondul a contribuit la atragerea a aproximativ 1,5 miliarde USD în noi investiţii străine de portofoliu în România şi a finalizat aproximativ 50 de tranzacţii cu o valoare totală de aproximativ 4,3 miliarde USD, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Acestea includ listarea istorică a Hidroelectrica S.A., precum şi în alte tranzacţii semnificative de vânzare a unor participaţii pe piaţa de capital pentru companiile OMV Petrom şi Transgaz, în 2013, şi Romgaz, în anul 2015, conform aceluiaşi comunicat.
Unul dintre reperele din parcursul FP la Bursă a fost listarea companiei Hidroelectrica în anul 2023, în urma încheierii cu succes a celui mai mare IPO realizat vreodată în România, în valoare de 1,9 miliarde de euro, se preceizează în comunicat. FP şi-a vândut astfel întreaga participaţie de 19,94% la Hidroelectrica, relatează sursa citată. IPO-ul Hidroelectrica, derulat la BVB in perioada 23 iunie - 4 iulie 2023, a fost cea mare ofertă din Europa şi a patra cea mai mare din lume în acel an, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
”Fondul Proprietatea este un emitent de referinţă pentru Bursă, cu o contribuţie istorică la creşterea vizibilităţii pieţei de capital atât pe plan local, cât şi în rândul investitorilor internaţionali. Franklin Templeton, prin experienţa vastă la nivel internaţional, a asigurat de-a lungul anilor o administrare profesionistă şi orientată spre performanţă a portofoliului deţinut de FP şi a investiţiilor realizate. FP a ajuns astăzi la o capitalizare de peste 2,25 miliarde de lei, cu o valoare maximă istorică de 13,7 miliarde de lei înregistrată în anul 2022. Totodată, dividendele acordate investitorilor de către FP, pe durata mandatului Franklin Templeton, sunt de peste 29,2 miliarde de lei, randamentul total pentru acţionari în ultimii 15 ani fiind de 1.340%. Fondul a pledat cu succes în favoarea reformei pieţei de capital şi a companiilor a căror acţionar majoritar este Statul român şi aflate în portofoliul Fondului, culminând cu momentul istoric în care a vândut întregul pachet de acţiuni la Hidroelectrica şi a încheiat IPO-ul în valoare de 1,9 miliarde de euro. Felicit FP şi Franklin Templeton pentru activitatea remarcabilă în cei 15 ani de prezenţă bursieră şi le dorim reuşite spectaculoase şi de acum înainte”, a declarat Remus Vulpescu, Directorul General al BVB, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
„În ultimii 15 ani şi sub administrarea Franklin Templeton, Fondul Proprietatea a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea pieţei de capital din România, amplificând vizibilitatea internaţională a Fondului şi a altor emitenţi români în faţa investitorilor globali. Fondul a fost şi continuă să fie un promotor activ al îmbunătăţirii standardelor de guvernanţă corporativă, al transparenţei, al eficienţei, al profitabilităţii şi al responsabilităţii în cadrul companiilor de stat. Suntem extrem de mândri de acest parcurs extraordinar alături de Fond şi acţionarii săi, şi dorim să continuăm drept partener de încredere, consecvent în apărarea intereselor acţionarilor şi în crearea de valoare pe termen lung pentru Fondul Proprietatea”, a menţionat Daniel Naftali, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, potrivit comunicatului.
În cei 15 ani de la listarea companiei la BVB, investitorii au realizat peste 1 milion de tranzactii cu peste 46 de miliarde de acţiuni FP, în valoare totală de aproape 34,4 miliarde de lei. Valoarea cumulată a dividendelor, returnărilor de capital şi programelor de răscumpărare de acţiuni oferite de FP pe perioada mandatului Franklin Templeton este de 29,2 miliarde de lei, informează aceeaşi sursă. Strategia Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a generat un randament total pentru acţionari de 1.340% pentru acţiunile Fondului şi de 495% pentru valoarea activului net (VAN) în RON, pe acţiune, potrivit comunicatului remis redacţiei.
FP a fost inclus în componenţa indicelui BET, care reprezintă indicele de referinţă al pieţei de capital din România, în martie 2011, a relatat comunicatul. FP mai face parte şi din componenţa indicilor BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK, BET-FI, BETPlus şi ROTX, se mai arată în acelaşi comunicat.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 17:04)
La multi ani!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.02.2026, 20:29)
commentul de la (5.) atrage atenția că ziua de naștere e 25 ianuarie 2011
noi suntem azi pe 12 February
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 17:36)
FP a fost un fel de locomotivă a BVB din punctul de vedere al lichidității, listărilor etc.
3. Unde e Vijeu?!?!
(mesaj trimis de Pescarusu FePeist în data de 12.02.2026, 18:04)
Stati asa, ca vine Vijeu, va explica el de ce nu ar trebui sa existe FP, de ce e ieftina, ba de ce e scumpa, ce viitor groaznic are, etc, etc... ;)))
...si de ce e fantastic XRX si restu, preferatele lui!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Uliul carpatin în data de 12.02.2026, 18:15)
Bravo pescarusule,vine vine vajeu cu argumentele lui de condor pasa doar că el nu mai este demult în joc! Dar mor de ciuda că fraierul le a vindut taman lui Drăgoi și auzi ! la ce preț 0,48! Ba vajeu ești prost?!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.02.2026, 18:16)
am venit și explic:
”la BVB nu te poți proteja dacă îți scade răgălia, trebuie tot timpul să fii cu degetul pe SELL”
”Fe Peul se cumpără jos cu 30 și se vinde sus, acuma... că s-o dus răgălia peste 50bani nu aveam de unde știi pentru că nu credeam că există fraeri care să bage banu la mai mult de 50bani pe-un share”.
”dar se pare că la rumeni și sloveni le place să se investească cînd o răgălie este sus, cu 70bani pe-un share”
:
”la fel e și la Xerox, îl cumperi cu $2.00 și strângi din buci să nu se ajungă la Chapter11”
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Uliul carpatin în data de 12.02.2026, 18:22)
No ce v am spus? Uite l ba! Fraților mosu avea o maximă,(vorba) capra nu i destul că i riioasa mai sta și cu coada ridicată către pădure!
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 18:47)
vijeu are dreptate in esenta.
momentan FP scade la pretul oferit de Lion, so nu vad ce atat mare smecherie cu FP, tot felul de articole ba cu salrom si mine de grafit ba cu aeroportul.
Pana se ajunge sa fie extras ceva din minele alea si sa fie si profitabil va trece multa apa pe dambovita, studii, documentatie, avize plus munca fizica in sine pt ajunge la ceva palpabil vandut pe piata trebuiesc ani buni.
Despre aeroport e mai avansat, dar practic tot nu si-au strans aia sculele de pe acolo. Si lumea uita ca extinderea e una, dar fluxul de pasageri si trafic de marfa e alta. Cu ce masuri a luat bolojan , nu vad un numar record de romani plecand peste hotare in concediu.
In concluzie pt mine FP e riscant, mai ales cu intrarea lion in actionariat. Nu zic ca nu e posibil sa ajunga la 1 leu sau 0.5 lei da treaba e prea imprevizibila.
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 18:52)
si inca ceva de SALROM, s-a uitat asa repede de PRAID ? o mina de sare pierduta in decurs de cateva luni ? Credeti ca asemenea scandal nu se lasa cu repercursiuni la nivelul SALROM ? Poate nu penale ca de ... e romania, dar sigur financiare, PRAID era o importanta mina de exploatare si turistica, sa iti treaca asa instant de la asset la liability nu e de ici de colo.
Si sa fereasca al de sus sa vina ceva control de la UE pe modul cum s-a gestionat situatia si cum s-au cheltuit banii.
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.02.2026, 19:45)
îmi cer scuze că e pe engleză, dar eu citesc bilanțurile la FP pe engleză deoarece anumiți termeni în română nu-i înțeleg:
:
din Bilanț la 9Luni-2025
:
During 9M 2025 Salrom registered operating revenues of RON 329.5 million, down 5.9% y.o.y. Due to primarily the registration as expenses of the loss of long-term assets and inventory due to the floodings at Praid Salt mine, net profit declined to RON 23.9 million during 9M 2025 down fr om RON 81.5 million during 9M 2024. Based on the provisions of Government Decision no. 530/2025 and Order no. 1433/ 13 June 2025 approved by the Ministry of Economy the company could apply for state aid to offset some of the losses incurred. According to the company, the necessary documentation to request reimbursement under these provisions has been filed, for a total amount of RON 76.5 million.
:
bani din taxe Bolojeniste pt. Salrom (băiatu din Lehliu Gară se pricepe bine-bine)
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 18:41)
Vajeu el Condor, tu nu esti Bancher Vali?
Te-ai rebranduit???
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 19:04)
Chiar el
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Uliul carpatin pt 3.4 în data de 12.02.2026, 19:48)
Ba varule,ai văzut cît e pib ul țări ai văzut cu cît vrea să cumpere statul portul giurgiulesti ai văzut pe ce vor sa de-a politrucii 62 milioane dolari vai steaua lor așa că mai lăsați tu și cu vajeu gargara voi nu trăiți în țară asta 0,70 pe FP ?ba voi sunteți proști? Nu cunoașteți aritmetică?0,70 asta e valoare pt ce au în portofoliu? De ce crezi că Drăgoi a vrut să cumpere încă atîta acțiuni cite a luat? De flori de măr?ce informații crezi că au?
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 20:19)
Oferta la Portul Giurgiulesti 62,000,000 USD pentru 80% conform Profit.ro
VAN CN Administrația Porturilor Maritime SA la 31.12.2025 conform Situatiilor anuale 2025 ale FP este 361,600,000 Ron sau 84,269,505.92 USD pentru cei 20% detinuti de FP.
Asadar pentru 100% din CN APM ar fi de 421,347,529.60 USD conform evaluarii FP.
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.02.2026, 20:22)
nu cred că domnu Ban.Cher.Vali urmărește LONG sau se inveștește la LONGshit,
:
dar iată ce zice LONG astăzi în Raport la Știrile BVB.
2026-jan-31 datorii totale 197.930.527,05
2026-jan-31 datorii impozit pe profit amînat 172.155.875,00
2025-dec-31 datorii totale 109.689.865,63
2025-dec-31 datorii impozit pe profit amînat 101.223.027,00
:
72milioane RON într-o lună ! oare cu cît s-ór fi apreciat activele? Să nu vă uitați !
:
2026-jan-31 depozite bancare 266.659.947,51
2025-dec-31 depozite bancare 170.648.427,48
4.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.02.2026, 21:14)
Salut (4.2.),
dar tu ai văzut pe goagle maps cum arată „Portul Giurgiulești” ?
:
arată ca un debarcadeu pentru hidro-biciclete și barje-șalupă !!!
:
ha ha ha ce petardă !
e precum investițiile în stadioanele în pantă, bursa de Pește, patinoarele în dungă, Alimentara Unirea, telecabinele ! toate ínvestiție triplu-AAA ! ! !
4.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.5)
(mesaj trimis de Uliul carpatin în data de 12.02.2026, 21:23)
Ba vajeu !asta am vrut și eu să subliniez că este o investiție de cacandos asta pot politrucii noștrii cel puțin suntem de acord și noi o dată!
4.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2026, 08:53)
Nu e bancherul. Au patologii diferite.
4.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2026, 11:39)
sa te uiti la "SPLIT"(2016) si vei intelege :))))
btw, super actor (James asta, nu vijeii)
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2026, 19:33)
scuzati-ma, dar nu trebuia sa tinem ziua de nastere FP pe data de 25 ianuarie 2011 (2026) ?
articol de tip: "ce bun e FP"
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2026, 10:06)
de ce au fost invitati politicienii?
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2026, 10:06)
pinocchio sau fostul viceprimar al retrocedarilor dubioase
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2026, 11:16)
Dragi tovarasi, dragi "pretini", investitori si investitoare, privitori si pofticiosi...
Sarbatorim astazi (sau pe 25 Ianuarie, naiba stie) nasterea unei constructii create sa permita furaciunea cu dischis facuta de politicieni si pentru politicieni cu ajutorul unei masti venita sub forma managementului asigurat de straini, ca sa fie toata treaba valida.
FP a fost sursa de spagi si mediu de transfer al banilor pana cand nu s-au mai inteles hotii intre ei.
Americanii si-au luat jucaria si au plecat pentru ca si-au dat seama ce urmeaza, iar acum sar lupii, lupisorii, sacalii si cateii sa se bata pe ce-a ramas, si-o sa se infrunte si-o sa se infrupte pana la falimentul de tara care ne asteapta glorios sa-i trecem pragul.
Dragi tovarasi, dragi "pretini", investitori si investitoare, privitori si pofticiosi, feriti-va de ceea ce a inceput, dar mai ales de ce urmeaza.
Si sa nu va faceti nici o grija: dupa ce ne lovim cu capul de fundul bazinului gol in care am plonjat de (deja) multa vreme, o sa o luam de la capat. Vom avea (ca natie) aceasi ravna, acelasi entuziasm si aceleasi apucaturi, atat de "premiile" vor fi mai mici. Dar nu asta este important ci jocul pervers in sine.
Sa avem cu totii o criza cat mai placuta!!!
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2026, 14:29)
Sigur ca da! Ne vom întoarce la secera și ciocanul din epoca de aur sau și mai bine pe vremea când trăiam in bordeie.