Geoană şi Tăriceanu, "aripi false" în meciul prezidenţialelor

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Politică / 11 iunie 2014

Geoană şi Tăriceanu, "aripi false" în meciul prezidenţialelor

Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Geoană, foştii preşedinţi ai PNL şi PSD, par decişi să candideze pentru alegerile prezidenţiale, chiar dacă partidele în cadrul cărora au făcut carieră politică nu îi susţin. Poziţiile lui Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu sunt similare, de opoziţie faţă de conducerile actuale ale partidelor pe care le-au avut la un moment dat în subordine.

După ce Tăriceanu l-a contrat din toate poziţiile pe Crin Antonescu, ieşit între timp din scena prezidenţialelor, acum a venit rândul lui Mircea Geoană să-l atace, în direct la TV, pe Victor Ponta, fiind deranjat că premierul l-a scos de pe lista posibililor prezidenţiali ai PSD, listă care mai conţine doar două nume, Ponta şi Oprescu: " Îmi e greu să înţeleg cum e posibil să incluzi pe vreo listă pe cineva care a candidat în 2009 (n.r. Sorin Oprescu) încercând să rupă din voturile noastre, ale mele, ale PSD-ului şi ale ţării, şi care a obţinut 3%, şi să nu incluzi pe orice formă de evaluare pe cineva care a câştigat 51%? E o fractură logică într-o astfel de evaluare. (...) Să fiu şi mai clar: orice candidatură din afara partidului care va trebui validată prin votul membrilor de partid, nu prin Congres, alegeri interne la PSD, se va lovi de candidatura mea la astfel de alegeri interne în PSD. Ca să fim extrem de bine înţeleşi: dacă va exista un candidat din afara partidului care va încerca să fie impus partidului nostru, oamenii se pot baza pe candidatura mea în interiorul partidului, solicitând un vot membrilor noştri, 500.000 de pesedişti votând candidatul la preşedinţie. Adevarata întrebare e dacă Ponta îşi doreşte să candideze la preşedinţie sau nu. Nu poţi obliga pe cineva să candideze dacă nu-şi doreşte. Dacă Ponta vrea să rămână premier, nu-l mai împingeţi de la spate să candideze dacă nu-şi doreşte cu adevărat, dacă nu are în inimă dorinţa şi ambiţia de a conduce această naţiune ca preşedinte! Este un om tânăr, are calităţi certe pentru politică, are în faţă o carieră lungă politică". Totuşi Mircea Geoană a lăsat să se înţeleagă că dacă Victor Ponta doreşte să candideze la Preşedinţie, este dispus să facă echipă cu acesta, ceea ce ar însemna că vizează postul de premier.

În luna februarie Călin Popescu Tăriceanu anunţa înfiinţarea Partidului Reformator Liberal, formaţiune care dorea să adune toţi nemulţumiţii din PNL. După ce a devenit preşedintele Senatului, fostul preşedinte al liberalilor a abandonat proiectul, încercând luna trecută să revină în PNL. Între timp a ieşit din nou din PNL, după ce organizaţia care l-a primit, Satu Mare, a fost dizolvată. Noua construcţie politică a revenit în această săptămână în actualitate. Deocamdată se discută de crearea unui grup de iniţiativă liberală, unde alături de Călin Popescu Tăriceanu să vină şi Daniel Chiţoiu, Radu Stroe, Andrei Gerea, Ovidiu Silaghi, Sorin Ilieşiu. Victor Ponta a vorbit de imposibilitatea reconstituirii Uniunii Social-Liberale şi de faptul că Tăriceanu nu mai poate fi susţinut de PSD la prezidenţiale încă din primul tur. Pe acest fond fostul premier liberal va candida din partea PRL, anunţul urmând să fie făcut undeva la sfârşitul acestei veri.

Rolurile pe care le joacă Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu pe dreapta şi pe stânga eşichierului politic, de "extreme false", devin tot mai interesante de la o zi la alta, existând posibilitatea ca la sfârşitul anului calculele finale să fie puternic influenţate de acţiunile celor doi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro