GERMANIA:  Incendiul de pădure din parcul naţional Harz continuă să se extindă

F.D.
Internaţional / 4 septembrie 2022

Incendiul de pădure din parcul naţional Harz continuă să se extindă

Un incendiu de pădure la baza muntelui Blocksberg din parcul naţional Harz, în nordul Germaniei, a continuat să se extindă în noaptea de sâmbătă spre duminică, întinzându-se pe o suprafaţă de circa 62 de hectare, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Cinci elicoptere şi peste 300 de pompieri încearcă să stingă incendiul, în timp ce aproximativ 50 de poliţişti securizează zona în jurul muntelui, care este închisă momentan pentru excursionişti şi vizitatori, a declarat Ariane Hofmann, o purtătoare de cuvânt a autorităţilor din localitatea Wernigerode, situată în districtul Harz.

Satul Schierke nu este în prezent în pericol, au precizat autorităţile. Un mic tren care urcă pe muntele Blocksberg nu va mai circula pentru moment.

Incendiul a fost raportat ieri în jurul orei 14:30 (12:30 GMT) pe traseul Goetheweg, unul dintre cele mai populare trasee montane din parcul naţional.

Blocksberg, cunoscut şi sub numele de Brocken, este cel mai înalt vârf din nordul Germaniei, cu o înălţime de 1.141 de metri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb