Germania susţine că planul GM de restructurare a Opel nu răspunde la nicio întrebare importantă

F.A.
Companii #Auto / 2 decembrie 2009

Ministrul german al economiei, Rainer Bruderle, a declarat azi că planul proiectului de restructurare a grupului Opel, prezentat de compania mamă General Motors, nu răspunde la nicio întrebare importantă, relatează AFP, conform NewsIn.

"Documentul prezentat nu este o cerere de ajutoare publice şi nu poate servi ca bază pentru o examinare" din partea guvernului german, pentru că "nu răspunde la niciuna dintre întrebările importante legate de viitorul Opel", a declarat ministrul.

Potrivit comunicatului emis de minister, General Motors a anunţat că este gata să contribuie cu pînă la 600 milioane euro la restructurarea Opel, sumă ce reprezintă mai puţin de o cincime din totalul necesar, de 3,3 miliarde euro.

Constructorul german, ce a decis luna trecută să păstreze filiala Opel şi să realizeze o restructurare pe cont propriu, mizează pe "contribuabilii europeni" pentru restul fondurilor necesare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb