Preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, şi-a exprimat luni împotrivirea faţă de o alianţă între PNL şi PSD şi afirmă că social-democraţii încearcă să-i determine pe liberali să refacă formula de guvernare comună pe care „tot PSD a distrus-o”, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.
„Din informaţiile care îmi vin din teritoriu, apelurile nu se opresc la declaraţiile televizate. Pesediştii încearcă să-i convingă pe liberali să pună presiune pe propria conducere pentru o nouă guvernare comună. Mesajul politic de la vârful PSD este cât se poate de vizibil: vor PNL înapoi. Disperarea se vede în insistenţă. Au provocat ruptura, iar acum vor să ne prezinte întoarcerea la aceeaşi masă drept dovadă de maturitate. Au făcut din destabilizare o strategie şi cer ca liberalii să suporte costul reparării ei”, a scris Gigel Ştirbu pe reţeaua de socializare.
În declaraţia numită „Manifest împotriva trădării”, Ştirbu afirmă că liderii liberali care ar încerca o nouă alianţă cu PSD s-ar expune unei contestări în partid după ce guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis cu voturile PSD şi AUR, conform postării.
„Să fie foarte clar: PNL nu este serviciul de intervenţie pentru accidentele politice provocate de PSD. Nu avem obligaţia să le salvăm calculele. Nu avem obligaţia să le împărţim răspunderea. Şi, mai ales, nu avem dreptul să tratăm încrederea oamenilor ca pe o monedă cu care cumpărăm încă o rundă de funcţii. PSD pare să nu înţeleagă cât de adâncă este ruptura de încredere. În rândul liberalilor există o respingere puternică a acestui mod de a face politică: negociezi un acord, îl sabotezi, răstorni guvernul, apoi te întorci cu mâna întinsă şi cu România în discurs. Orice lider liberal care ar încerca să împingă partidul într-o nouă alianţă cu PSD trebuie să ştie că s-ar expune unei contestări politice severe în propriul partid”, susţine preşedintele PNL Olt.
El pune sub semnul întrebării valoarea unui nou acord cu PSD şi susţine că PNL are „datoria morală” de a nu mai face alianţe cu PSD în următoarele cicluri electorale, potrivit postării sale.
„Oamenii din organizaţii au memorie. Au muncit, au explicat decizii dificile, au încasat nemulţumirea cetăţenilor. Nu pot fi chemaţi din nou să justifice o împăcare cu cei care au aruncat în aer înţelegerea precedentă. În opinia mea, PSD de astăzi stârneşte o repulsie politică şi mai mare decât PSD din vremea lui Dragnea. (...) Au dărâmat guvernul împreună cu AUR. Acum vor să revenim în aceeaşi formulă şi să ne comportăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce garanţie ar avea cetăţenii că nu o vor face din nou? Ce valoare ar mai avea următorul acord? Cât ar dura până când PSD ar hotărî iar că propria campanie este mai importantă decât stabilitatea României? Consider că avem o datorie morală faţă de cetăţeni: în următoarele cicluri electorale, PNL să nu mai facă alianţă cu PSD”, arată Gigel Ştirbu pe pagina sa de Facebook.
Preşedintele PNL Olt consideră „de neiertat” repetarea unor compromisuri în contextul în care consideră PSD drept „cea mai toxică formaţiune politică din România”, cu o responsabilitate „majoră” pentru actuala criză politică, conform postării.
„Aceasta este poziţia pe care o susţin. Un angajament limpede, pe care oamenii să-l poată înţelege şi verifica. Fără portiţe ascunse în formulări şi fără răzgândiri după împărţirea mandatelor. Responsabilitatea faţă de România înseamnă să susţii măsurile bune pentru ţară şi să construieşti soluţii credibile. Nu înseamnă să oferi PSD un cec în alb pentru încă o guvernare comună. Pentru mine, PSD este cea mai toxică formaţiune politică din România. Îi atribui o responsabilitate majoră pentru criza politică actuală şi pentru degradarea încrederii în instituţii. Nu putem şterge această răspundere printr-o fotografie de coaliţie şi câteva declaraţii despre stabilitate. Liberalii au şi ei obligaţia să tragă concluziile propriilor compromisuri. Tocmai de aceea, repetarea lor ar fi de neiertat”, a mai scris Ştirbu pe reţeaua de socializare.
În finalul postării sale, deputatul subliniază că PNL „nu datorează” încă o alianţă social-democraţilor.
„PSD poate insista sau poate schimba tonul, oferta şi interlocutorii, poate încerca să transforme refuzul nostru într-o vină. Răspunsul PNL rămâne acelaşi. Aţi ales să dărâmaţi, asumaţi-vă consecinţele. PNL nu vă datorează încă o alianţă. Românii merită să ştie că un cuvânt dat mai înseamnă ceva”, conchide Gigel Ştirbu pe pagina sa de Facebook.






























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2026, 12:56)
„Gigel Știrbu”
fără rușine !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2026, 13:11)
Stârpirea șobolanilor continua prin mărirea indemnizațiilor conducerii IAR Ghimbav de aproape 5 ori. E vreun fakenews sau guvernul asa stârpește șobolanii?
"În urma deciziilor luate de Ministrul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului și Turismului, dl Ambrozie-Irineu Darău, în nici 3 luni, s-a ajuns ca societatea IAR să plătească de la 3 salarii de directori (general, executivi), la 9 salarii de directori (general, executivi, membri CA)"