Grecia şi-a dat acordul pentru construcţia gazoductului "South Steam"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 august 2008

Guvernul grec a anunţat, ieri, că şi-a dat acordul pentru punerea în practică a proiectului vizând construcţia gazoductului South Stream, care este destinat livrării de gaze naturale ruseşti spre Europa via Grecia, transmite AFP. Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Theodor Russopulos, a anunţat că acordul care prevede participarea Greciei la acest proiect a fost depus spre ratificare Parlamentului de la Atena la data de 16 iulie. Dezbaterile, care ar urma să se încheie mai mult decât sigur cu adoptarea textului, urmează să înceapă mâine, a precizat Russopulos. Potrivit Agerpres, la finele lunii martie 2008, Grecia s-a alăturat proiectului South Stream, dezvoltat de Gazprom şi grupul italian ENI, în ideea de a crea o nouă rută pentru aprovizionarea Europei cu gaz natural rusesc. South Stream este susţinut deja de Rusia, Serbia, Ungaria şi Bulgaria, ultimele două state fiind prezente şi în proiectul concurent Nabucco. South Stream va pleca din Rusia şi, via Marea Neagră, va ajunge în Bulgaria, de unde se va împărţi în două ramificaţii: una spre Grecia şi Italia şi a doua spre Austria şi Grecia. Capacitatea maximă a conductei South Stream este de 30 miliarde metri cubi, iar primele livrări sunt programate pentru anul 2013 sau 2014.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb