Groenlanda, sub influenţa militară şi investiţională a lui Donald Trump

Regulile internaţionale privind suveranitatea integrală a statelor lumii nu mai sunt aşa cum au fost ele stabilite în urma celui de-al doilea război mondial, iar cea mai recentă dovadă în acest sens o reprezintă acordul încheiat de SUA, Danemarca şi Groenlanda cu privire la statutul insulei aflată în componenţa statului danez. Acordul semnat în urmă cu două zile introduce, cel puţin în ceea ce priveşte partea investiţională, un tip colonialism luminat sau soft.

Donald Trump a cerut Groenlanda, încă din prima zi a noului mandat prezidenţial, şi de atunci şi până în urmă cu două zile a refuzat să excludă forţa şi a ameninţat cu majorarea tarifelor vamale statele europene care i s-au opus. După un an şi opt luni de presiune constantă pusă asupra autorităţilor centrale de la Copenhaga şi aliaţilor europeni din NATO şi chiar asupra UE, la 22 septembrie 2026, Trump a semnat un acord cu Danemarca şi Groenlanda care îi oferă Statelor Unite o prezenţă militară extinsă pe insulă, dar nu proprietatea asupra ei.

Şi mai este ceva: Donald Trump a cerut Groenlanda invocând apărarea Americii, dar în jurul insulei se desfăşoară de mai muţi ani o cursă pentru pământuri rare, investiţii şi contracte miniere, la care participă companii americane şi oameni din cercul său politic şi de afaceri. Aşa că, sub discursul prezent despre baze militare, nave ruseşti şi ambiţii chinezeşti se află o miză economică imensă.

Astfel că acordul semnat în urmă cu două zile le oferă americanilor un câştig militar considerabil, iar articolul său despre investiţii face legătura directă cu miza mineralelor. Potrivit textului respectiv, statele sau investitorii din afara categoriilor definite de tratat - NATO, parteneri NATO şi state membre UE - nu vor putea dobândi control ori influenţă semnificativă în activităţi considerate deosebit de sensibile, dacă aceasta ar ameninţa securitatea naţională sau ordinea publică, decât în condiţiile convenite de părţi. Extracţia resurselor este menţionată expres printre activităţile care pot intra în această categorie. Aplicarea filtrului revine Groenlandei, în cooperare strânsă cu Danemarca şi prin consultări cu SUA. Este un mecanism de selecţie şi restricţionare a anumitor investiţii, nu o concesiune minieră americană şi nici o interdicţie pentru investitorii europeni. Tocmai aici se va vedea efectul economic al compromisului. Estimarea este că firmele americane din minerit vor considera mai atractive proiectele groenlandeze dacă prezenţa militară extinsă reduce incertitudinea strategică şi dacă finanţarea publică americană pentru minerale critice continuă.

Acelaşi cadru lasă însă loc capitalului european şi canadian. Potrivit Reuters, în martie 2026, ministrul groenlandez al resurselor, Naaja Nathanielsen, spunea că interesul pentru investiţii miniere crescuse după ameninţările lui Trump şi că acesta venea mai ales din UE, Regatul Unit şi Canada; un responsabil francez declara că Franţa era dispusă să ia participaţii minoritare în proiecte locale. Aşadar, acordul poate intensifica şi competiţia între investitorii occidentali, chiar dacă limitează accesul unor rivali strategici.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, Groenlanda deţine zăcăminte de pământuri rare şi alte minerale folosite în tehnologii militare, electronice şi energetice.

• Interesul taberei Trump privind exploatarea resurselor din Groenlanda

Amintim că, potrivit CNN şi PBS News, în februarie 2025, Ronald Lauder, vechi cunoscut şi susţinător al lui Trump, i-a apărat public interesul preşedintelui american pentru insulă. Conform surselor citate, Lauder a descris resursele de sub gheaţa Groenlandei drept strategice pentru inteligenţa artificială şi armamentul avansat şi a spus că lucra de ani buni cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai guvernului groenlandez la dezvoltarea unor investiţii. Potrivit investigaţiei The Guardian, Lauder avea şi interese de afaceri în Groenlanda; proiectele identificate în acea relatare vizau apă îmbuteliată şi energie hidroelectrică.

Mai aproape de exploatarea mineralelor se afla, potrivit surselor americane citate, Drew Horn, fost oficial în prima administraţie Trump şi director al companiei americane GreenMet. În martie 2025, Horn afirma public că rezervele Groenlandei reprezintă o oportunitate importantă pentru investiţii americane în minerit şi energie şi vorbea despre implicarea sectorului privat din SUA în dezvoltarea lor. În aprilie, GreenMet a anunţat un parteneriat cu Tanbreez Mining Greenland, deţinătoarea unei licenţe pentru un proiect de pământuri rare. O investigaţie OCCRP a arătat că printre acţionarii GreenMet se aflau şi George Sorial, fost director în Trump Organization, şi Keith Schiller, fost responsabil cu securitatea lui Trump. Cei doi au declarat că deţineau participaţii minoritare pasive şi că nu conduceau activitatea companiei.

Potrivit investigaţiei citate, proiectul Tanbreez arată cât de concretă devenise această cursă în 2025. Compania Critical Metals Corp a căutat finanţare americană pentru dezvoltarea zăcământului: Reuters relata despre o solicitare de 50 de milioane de dolari printr-un program federal şi despre un împrumut de 120 de milioane de dolari analizat de banca americană de export-import. În octombrie 2025, patru persoane familiarizate cu discuţiile au declarat agenţiei că administraţia Trump examina inclusiv posibilitatea transformării sprijinului propus într-o participaţie a statului american la Critical Metals. Negocierile nu echivalau cu o investiţie finalizată. Ele arătau totuşi că interesul Washingtonului pentru mineralele Groenlandei trecuse de la retorică la examinarea unor instrumente financiare concrete.

• UE, a doua beneficiară a acordului privind investiţiile în exploatarea resurselor

Pentru Uniunea Europeană, acordul privind Groenlanda are două semnificaţii. Pe plan politic, Bruxellesul poate susţine că principiul său central a fost respectat: Groenlanda rămâne sub suveranitate daneză, iar viitorul groenlandezilor nu a fost decis prin anexare. Pe plan economic, UE păstrează posibilitatea de a investi în resurse pe care le consideră importante pentru industrie şi tranziţia energetică, dar va concura pentru proiecte cu firme americane care ar putea beneficia de finanţare şi sprijin strategic din partea Washingtonului. Pe plan militar, o prezenţă americană mai puternică poate consolida apărarea Arcticii şi, simultan, poate spori greutatea SUA în deciziile practice privind securitatea nordului european.

Clauzele militare din acordul citat arată de ce Administraţia Trump îl defineşte drept un câştig major. Avioanele americane primesc posibilitatea de a survola şi ateriza pe teritoriul Groenlandei, iar navele publice americane capătă acces larg în apele sale teritoriale, în termenii prevăzuţi de document. Textul menţionează şi posibilitatea utilizării teritoriului pentru sistemul american de apărare Golden Dome. Statele din afara NATO nu vor putea instala facilităţi militare şi nici menţine o prezenţă militară persistentă în Groenlanda fără acordul părţilor. În sectoarele considerate deosebit de sensibile, inclusiv infrastructura critică şi extracţia resurselor, acordul restrânge controlul sau influenţa semnificativă a unor investitori din state aflate în afara categoriilor admise. Pentru SUA, miza cuprinde astfel apărarea antirachetă, accesul militar şi limitarea intrării rivalilor strategici.

La nivel global, Groenlanda poate deveni un punct şi mai important al concurenţei pentru apărare antirachetă, acces la Atlanticul de Nord şi lanţuri de aprovizionare cu minerale critice. Dacă exploatările vor avansa, SUA şi Europa ar putea câştiga o sursă suplimentară de materii prime, reducând o parte din vulnerabilităţile lor. Dar între existenţa unui zăcământ şi livrarea industrială se află investiţii, infrastructură, autorizaţii, costuri şi cerinţele comunităţilor locale. Reuters arăta că dezvoltarea minieră a Groenlandei a fost lentă şi că, la momentul relatării din 2025, funcţionau numai două mine mici. Acordul de securitate poate schimba calculele investitorilor; nu poate scoate singur mineralele din pământ.

• Acord, încheiat în urma presiunilor Administraţiei Trump

Dincolo de festivismul de la Washington, miza este noul raport de putere din Arctica: cine construieşte bazele, cine controlează accesul militar şi cine poate investi într-un teritoriu aflat între America de Nord, Europa şi rutele nordice.

La ceremonia organizată în marja Adunării Generale a ONU, Donald Trump a proclamat că acordul oferă Washingtonului control permanent asupra securităţii Groenlandei şi asupra „tuturor celorlalte nevoi” de pe teritoriu, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul White House. Textul acordului semnat, care este de asemenea publicat pe site-ul White House, spune ceva mai precis: reafirmă suveranitatea Regatului Danemarcei şi dreptul groenlandezilor la autodeterminare, dar permite SUA să îşi extindă baza Pituffik, să stabilească zone de apărare la Narsarsuaq şi Mestersvig şi să beneficieze de drepturi ample de acces aerian, terestru şi maritim. În privinţa amplasamentelor suplimentare, implementarea depinde de consultări şi de acordul părţilor. Practic, Groenlanda nu devine deocamdată teritoriu american, dar prezenţa strategică americană poate deveni mult mai mare, mai extinsă în insula respectivă.

Semnarea acordului capătă o altă semnificaţie dacă este pus lângă discursurile politice care l-au precedat. Chiar înainte de învestirea sa din 20 ianuarie 2025, Trump a refuzat să excludă presiunea economică sau militară pentru a obţine insula. În martie 2025, pe fondul vizitei vicepreşedintelui JD Vance la baza Pituffik, a insistat că Statele Unite „trebuie” să aibă Groenlanda pentru securitatea internaţională. Vance a acuzat Danemarca de insuficiente eforturi pentru protejarea teritoriului. Pentru Copenhaga şi Nuuk, nu mai era vorba despre o propunere comercială excentrică, ci despre revendicări repetate venite de la cel mai puternic aliat militar al Danemarcei.

În ianuarie 2026, presiunea a devenit explicit economică. Donald Trump a ameninţat cu tarife suplimentare de 10% de la 1 februarie, urmând să le ridice la 25% de la 1 iunie, pentru importurile din opt state europene care se opuneau preluării Groenlandei: Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Ţările de Jos şi Finlanda. În loc să negocieze numai întărirea apărării arctice, aliaţii au fost puşi în situaţia de a răspunde unei ameninţări comerciale legate de soarta teritoriului unuia dintre ei. La Forumul Economic Mondial ce a avut loc la Davos, pe 21 ianuarie, Trump a exclus folosirea forţei, a renunţat la tarifele anunţate şi a vorbit despre un cadru pentru un viitor acord, după discuţii cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Schimbarea de ton a deschis calea negocierilor care au dus la documentul din septembrie, potrivit AP News.

• Reconstruirea încrederii între partenerii semnatari, o proritate

Mai arătăm că Uniunea Europeană a trasat de la început limita politică a compromisului în privinţa Groenlandei. Antonio Costa şi Ursula von der Leyen au invocat suveranitatea şi integritatea teritorială, şi-au exprimat solidaritatea cu Danemarca şi groenlandezii şi au avertizat că tarifele ar deteriora relaţia transatlantică. După reuniunea liderilor europeni din ianuarie, Costa a formulat principiul fără echivoc: numai Danemarca şi Groenlanda pot decide asupra chestiunilor care le privesc. În acelaşi timp, UE a recunoscut interesul comun pentru securitatea Arcticii, iar NATO a anunţat în februarie activitatea Arctic Sentry, menită să coordoneze mai bine eforturile aliate în regiune. Europenii au acceptat necesitatea unei apărări nordice mai puternice, păstrând suveranitatea drept condiţie a acordului.

Acordul încearcă, totodată, să reziste schimbărilor politice viitoare. Nu are termen de expirare şi poate fi modificat numai prin consimţământ reciproc. Dacă Groenlanda devine independentă, textul cere ca noul stat să rămână în NATO şi să preia obligaţiile stabilite prin aceste aranjamente de apărare. Aceasta este una dintre cele mai importante prevederi pentru viitorul insulei: o eventuală independenţă este recunoscută ca posibilitate, dar cadrul militar negociat acum este conceput să continue şi după ea. Semnarea nu înseamnă însă intrare imediată în vigoare. Acordul prevede finalizarea procedurilor parlamentare necesare în Danemarca şi Groenlanda, urmată de o notificare diplomatică către SUA.

Cu toate acestea, există un cost mai greu de cuantificat al acordului semnat privind Groenlanda: încrederea dintre aliaţi. La semnare, premierul danez Mette Frederiksen şi premierul groenlandez Jens-Frederik Nielsen au salutat întărirea securităţii comune. După ceremonie, Nielsen a spus însă că groenlandezii trebuie să refacă încrederea în Statele Unite, afectată de ameninţările privind preluarea insulei. Declaraţia explică paradoxul acestui acord: poate stabiliza apărarea Arcticii, dar nu poate şterge printr-o singură semnătură lunile în care partenerul chemat să apere Groenlanda a vorbit despre obţinerea ei împotriva voinţei celor care o conduc.