Guvernul ceh a supravieţuit unei moţiuni de neîncredere pe tema preţurilor la energie

F.D.
Internaţional / 2 septembrie 2022

Guvernul ceh a supravieţuit unei moţiuni de neîncredere pe tema preţurilor la energie

Guvernul ceh a supravieţuit astăzi unui vot de neîncredere, după o dezbatere maraton de 22 de ore în parlament în care a fost acuzat de opoziţie de lipsă de acţiune împotriva inflaţiei şi a preţurile la energie aflate în creştere vertiginoasă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Moţiunea a arătat cum criza energetică din Europa alimentează instabilitate politică în timp ce explozia preţurilor la energie creşte şi mai mult inflaţia, aflată deja la cote nemaiîntâlnite în ultimele trei decenii.

Coaliţia de centru-dreapta, formată din cinci partide şi condusă de prim-ministrul Petr Fiala, deţine o majoritate de opt mandate din totalul celor 200 în camera legislativă inferioară, împiedicând astfel cu uşurinţă strângerea de către două partide de opoziţie a majorităţii necesare de 101 voturi.

Deputaţii s-au reunit ieri şi au dezbătut moţiunea toată noaptea înaintea supunerii ei la vot vineri la prânz.

"Prim-ministrul Fiala şi miniştrii săi nu sunt capabili să conducă ţara (...) criza energiei le-a scăpat complet de sub control", a spus liderul opoziţiei, Andrej Babis, în parlament.

Fostul prim-ministru Babis, un miliardar care a fost învins în alegerile de anul trecut, a acuzat de asemenea guvernul de legături cu persoane anchetate pentru prezumtivă corupţie, într-un scandal care a forţat demisia şefului serviciului secret.

Adoptarea moţiunii de neîncredere ar fi pus într-o situaţie jenantă guvernul ceh, care asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene într-o perioadă în care blocul încearcă să-şi menţină unitatea pentru sprijinul oferit Ucrainei, căutând în acelaşi timp o cale de a stopa creşterea vertiginoasă a preţurilor la energie în urma reducerii livrărilor de gaz din Rusia.

În Italia, guvernul de coaliţie condus de Mario Draghi, fost şef al Băncii Centrale Europene, a căzut în iulie în urma votului negativ la un pachet de măsuri destinat să răspundă creşterii costului vieţii.

În Cehia, o singură moţiune de neîncredere în guvern a avut succes, în timpul primei preşedinţii cehe a Consiliului UE în 2009.

Opoziţia critică iniţiativele guvernului de a sprijini gospodăriile şi afacerile, ce includ un plan anunţat în această săptămână de a susţine companiile cu consum energetic intensiv cu un fond însumând 28 miliarde de coroane (1,15 miliarde de dolari).

Fiala a afirmat că guvernul său a alocat în total 177 miliarde de coroane, adică aproape 3% din PIB, pentru a ajuta populaţia să facă faţă exploziei preţurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro