Guvernul Niculescu
Din Primăvară pînă-n Toamnă

Ştiu, corul cîrcotaşilor o să sară imediat cu gura pe mine: ar fi trebuit să zic din toamnă, că acum e toamnă, pînă în primăvară. Primăvara de la anul, ori de la care an o să mai vină şi o să mai treacă pînă la următoarele alegeri. Dacă o să mai vină. Nu, nu de primăvară mă îndoiesc, ci de alegeri! Referinţa la textul lui Caragiale nu este, în cazul de faţă, doar o pioasă reverenţă făcută geniului său, ori o palidă scuză pentru că m-am împrumutat, fără să mai cer voie, din textele şi titlurile sale. Este o trimitere directă. Ca directa unui boxer de calibru care explodează în bărbia adversarului pentru a pune capăt, instantaneu, confruntării. În fond, nici nu contează dacă este din primăvară pînă-n toamnă, sau din toamnă pînă în primăvară. Guvernul Niculescu, de oriunde şi-ar începe numărătoarea inversă, va fi obligat să dea piept cu dezastrul social în care suntem scufundaţi şi în care nu obosim să ne scufundăm, mai departe. Să ia în piept inevitabilele lui reverberaţii politice. Nu în Parlament şi nici la televizor, ci foarte probabil, în stradă. Iar dacă nu, atunci sigur la urnele viitoarelor alegeri generale. Cît credeţi că mai durează pînă ajunge şi pe meleagurile carpato-danubiano-pontice tăvălugul ”răscoalelor” care face prăpăd în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Belgia, Austria, deja gata să trecă în Germania? Iar, dacă Trump se va încăpăţîna să nu lase alegerile să îşi facă datoria de a-l trimite acasă, pe el şi maşinăria MAGA, care l-a propulsat de două ori la Casa Albă, atunci şi America ar putea să fie curînd ”în flăcări”. A doua oară în mai puţin de un secol. Mă rog, dacă vreţi să ştiţi chiar precis cît o să mai dureze, întrebaţi-l pe Putin. Poate şi Trump să vă şoptească ceva, dacă va mai avea chef de conversaţie cu micimanii, după măciuca electorală care îl aşteaptă la colţul lui trei noiembrie, cu istoria. Pentru cei subjugaţi de magia Orientului, întrebarea poate fi adresată şi lui Xi dar, dacă nu sunteţi tobă de carte şi cultură politică chineză şi nici n-aţi deprins temeinic arta Yijing, atunci, mai mult ca sigur, prea multe nu o să pricepeţi din răspunsurile sale. Aşadar, ce-i este scris ”Guvernului Niculescu”? Simplu, ce-i e pus în frunte!

Citeşte Avem guvern: criza politică se închide, gaura din buget rămâne

Mai întîi, neapărata rectificare bugetară. Codificat: ”Operaţiunea Anteriul”. Anteriul lui Arvinte, desigur. Banii la buget s-au terminat şi acum, ca să mai plătească salarii şi pensii, ca să mai cumpere, cît de cît, cele de trebuinţă prin spitale şi alte instituţii publice, statul trebuie să taie de undeva, pentru a cîrpi faţa. Faţa anteriului, desigur! Da, dar acum chiar că nu mai are de unde tăia. Ori ridică noi biruri şi atunci riscă să îşi ridice în cap ”plebea”, să îşi dea foc la ”casă”, ori...ori, atunci, spatele acesta se cheamă împrumuturi. Altele, mai grele, mai scumpe. În principal externe şi ceva mărunţiş, interne. În ce condiţii şi cu ce costuri politice vor veni aceste noi împrumuturi o să aflaţi dumneavoastră, mai tîrziu. Iar, dacă nu dumneavoastră, atunci copiii, nepoţii şi strănepoţii dumneavoastră. Cum de suntem aici? Vă răspunde dumnealui, Caragiale: ”Aceste fabrici (a se citi mecanisme sociale, nota mea) alimentează oligarhia publică ce stăpîneşte exclusiv ţara românească. Din aceste fabrici iese şi se primeneşte şi creşte, în oarba luptă de concurenţă pentru repurtarea rangurilor, distincţiunilor şi profiturilor, oligarhia de aventură. An de an apar proaspeţi pe arena publică, în poze teatrale, teoreticienii, reformatorii şi patrioţii, placizii făuritori de sisteme noue, instigatorii exlataţi, şoviniştii, naţionaliştii, iredentiştii, antisemiţii, xenofagii, călărind pe întrecute fiecare pe calul său de bătaie /.../ Aşa se recrutează oligarhia care stăpîneşte ţara românească. Nu este o oligarhie măcar statornică, de tradiţie istorică, de bravură, de obligaţiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarhie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nimerală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orice scrupuluri, renunţare la demnitatea personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebuie, şi puţintel noroc - şi cariera strălucită e gata. Aşa se face concurenţă, aşa se parvine, aşa se intră în rangurile nobiliare ale oligarhiei române /.../ Asta, în ţara românească se numeşte cu tot seriosul sistemă democratică...Şi oligarhia asta semicultă sau, în cel mai bun caz fals-cultă, pe cît de incapabilă de producţie utilă or gîndire, pe atît de lacomă la cîştiguri şi onoruri, îşi arogă puterea întreagă a statului/.../ Împărţită în două bande, ce se numesc cu pretenţie «istorice» - liberal şi conservator - bande mai nesocotite decît nişte seminţii barbare în trecere, fără respect de lege, fără milă de omenire, fără frică de Dumnezeu, această oligarhie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut ieri, preface mîine legile făcute azi, ca poimîine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate şi fără altă sistemă decît numai împăcarea momentană a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizaţiuni numite aci democratice”. (Caragiale, ”1907 Din primăvară pînă-n toamnă”).

Pînă nu se rupe de tot aţa, ori nu ia casa foc, Guvernul Niculescu va folosi sistemul ca să supravieţuiască de azi pe mîine şi pentru ca cei ce trebuie să îşi facă interesele, să îşi vadă de ele mai departe. Inclusiv interesele electorale, scandente peste nici doi ani. În ecuaţia asta, însă, sunt vîrîte două necunoscute care fac matematica politică a României cît se poate de nesigură! De una am pomenit: impactul cumulativ al valului de ”răzmeriţă” care se revarsă din centrul Europei spre periferie. A doua este încurcata chestiune: ”turul doi înapoi”. Sau, ”Necunoscuta Georgescu”. Cine crede că apariţia personajului în peisajul politic al României este un fapt întîmplător, un soi de ”eroarea de parcurs”, ori ”de sistem”, o simplă bavură sau un rebut, se înşeală copios. Nu doar în România, ci mai peste tot în politica lumii, nimic nu este chiar întîmplător. Dacă şandramaua Maga-Trump se dărîmă la alegerile din noiembrie, problema se simplifică, oarecum. Nu este însă şi rezolvată. În lipsa celebrului ”raport prezidenţial” al Cotrocenilor care ar trebui să lămurească odată pentru totdeauna implicarea internă şi externă în promovarea politică şi electorală a lui Georgescu, sursele de venituri cu care şi-a susţinut componenta de media şi celelalte căi de influenţă socială, ce a fost şi ce nu a fost legal în acţiunile sale, din postura de candidat oficial la Preşedinţia României, ce a fost legitim şi ceea ce, dincolo de orice îndoială raţională, a fost ilegal şi ilegitim. Altfel, Georgescu rămîne buturuga destul de măricică cu şanse reale de a răsturna ”carul mare” al alegerilor viitoare. Ispravă pentru care răspunzător va fi făcut Guvernul Niculescu şi sponsorul său politic cel mai important, Nicuşor, Preşedintele din Foişor.

Dacă mă întrebaţi pe mine, oricît de inundat de optimism aş fi, viitorul pentru noul nostru Guvern nu sună a bine!