Hidroelectrica lansează procedura de achiziţie pentru echipamentele Centralei Nehoiaşu II

S.B.
Piaţa de Capital / 24 martie, 19:30

Hidroelectrica lansează procedura de achiziţie pentru echipamentele Centralei Nehoiaşu II

Hidroelectrica a lansat marţi procedura de achiziţie pentru proiectarea, furnizarea şi montajul echipamentelor mecanice şi electrice aferente Centralei Hidroelectrice Nehoiaşu II, precum şi pentru extinderea staţiei de transformare de 110 kV din cadrul Amenajării Hidroenergetice Surduc-Siriu, informează news.ro.

Proiectul reprezintă una dintre investiţiile strategice ale companiei în dezvoltarea capacităţilor de producţie de energie regenerabilă şi în consolidarea securităţii energetice a României. Contractul este estimat la aproximativ 49,5 milioane euro, fără TVA. În aceeaşi zi, Ministerul Mediului a anunţat că a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu.

Contractul, estimat la aproximativ 49,5 milioane euro (fără TVA), va fi atribuit sub forma unui contract „la cheie” şi va include activităţi de proiectare, fabricare, livrare, montaj, testare, punere în funcţiune şi instruirea personalului de exploatare. Durata estimată de implementare este de 44 de luni, proiectul urmând să fie realizat în cadrul Amenajării Hidroenergetice Surduc-Siriu, amplasată în judeţele Buzău, Vrancea şi Covasna, precizează Hidroelectrica într-un comunicat de presă.

„Lansarea acestei proceduri reprezintă un moment important în strategia noastră de dezvoltare şi în efortul de valorificare a potenţialului hidroenergetic al României. Proiectul CHE Nehoiaşu II, parte a Amenajării Hidroenergetice Surduc-Siriu, va contribui la creşterea capacităţii de producţie din surse regenerabile, la îmbunătăţirea flexibilităţii Sistemului Energetic Naţional şi la consolidarea rolului Hidroelectrica ca principal producător de energie verde din România. Continuăm să investim în proiecte strategice, în dezvoltarea, diversificarea şi hibridizarea portofoliului astfel încât să asigurăm tranziţia către un sistem energetic sustenabil”, a declarat Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica.

Investiţia vizează instalarea hidroagregatului complet, inclusiv turbina, generatorul, sistemele de automatizare şi protecţii, echipamentele hidromecanice auxiliare, precum şi extinderea staţiei electrice de 110 kV, integrarea sistemelor SCADA şi a infrastructurii de securitate şi comunicaţii.

Potrivit sursei citate, proiectul va contribui la creşterea flexibilităţii sistemului energetic, la îmbunătăţirea capacităţii de reglaj şi la valorificarea suplimentară a potenţialului hidroenergetic al râului Buzău.

Amenajarea Hidroenergetică Surduc-Siriu reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte aflate în portofoliul investiţional al Hidroelectrica, iar realizarea CHE Nehoiaşu II este esenţială pentru finalizarea întregii trepte Surduc-Nehoiaşu şi pentru creşterea producţiei de energie regenerabilă a companiei.

Procedura de atribuire va avea drept criteriu „cel mai bun raport calitate-preţ”, evaluarea ofertelor urmând să ţină cont de parametrii tehnici garantaţi, performanţa echipamentelor şi garanţiile oferite, alături de componenta financiară.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum şi parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalaţi. De asemenea, compania ocupă locul I in topul naţional al furnizorilor de energie electrica din punct de vedere al mărimii portofoliului de clienţi.

Tot marţi, Ministerul Mediului a anunţat că a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu, menţionând că acesta ”cuprinde numeroase măsuri suplimentare pentru protecţia mediului şi a comunităţilor din zonă” faţă de documentaţia iniţială.

”Acestea includ asigurarea unui debit ecologic pe râul Bâsca Mare în aval de barajul Surduc, măsuri pentru menţinerea şi îmbunătăţirea conectivităţii longitudinale a cursului de apă, precum şi monitorizarea continuă a parametrilor

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. In sfarsit!Ne mai trezim la realitate!Dar ,termenul de 44 de luni este "imens"(daca se va finaliza si asa,in termenul asta)!

    Am avut o casă de vacanță în zonă. Nu aveți idee ce zonă superbă se distruge pentru o producție Insignifiantă de curent electric. Mare, mare păcat.

    1. Se vor face case ,mai in stanga sau mai in dreapta,mai la deal sau mai la vale,daca se doreste,neaparat in zona!

      Ai renuntat la casa de vacanta pentru ca Hidroelectrica distruge habitate naturale?

      Sau pentru ca aveai nevoie de bani sa investesti la FOJE?

      aveam nevoie de bani sa investesc la FOSB

      Domnu Axinte, va inteleg.

      Cu Lila sora si parintii Leana si Costel actionari, alternativele investitionale Foraj Sonde  

      Cucuietii de Peste Tot Din Deal au fost delistate.

      Am ramas cu FOJE si FOSB.  

      Ca de obicei, nivelul argumentației pe Bursa depășește orice așteptare. Dat fiind că la noi educația a „depășit” media UE, nici nu e de mirare. Sunt bucuros și onorat să discut zilnic cu toți miștocarii.

      Acestea fiind spuse: 

      Se tot vorbește despre hidrocentrala Nehoiașu 2... 

      Pe de o parte, e prezentată ca un proiect bun pentru energie, fiind hidro, deci teoretic „verde”. Pe de altă parte, problema principală e că presupune captarea apei din Bâsca Mare și devierea ei pe o distanță destul de mare. Asta ar însemna că pe anumite porțiuni râul ar rămâne cu foarte puțină apă. 

      De aici apar mai multe temeri: afectarea naturii, a peștilor, a ecosistemului, dar și a oamenilor din zonă care depind de râu. În plus, studiile pe care se bazează proiectul nu mai reflectă realitatea actuală, adică râul mai are debitul din momentul studiilor de fezabilitate. 

      Pe scurt: apa este captată și dusă prin conducte și galerii subterane direct la centrală, sărind practic peste mai multe sate. Vorbim de mii de oameni (băștinași, boss, nu cu case de vacanță) care trăiesc acolo din agricultură și creșterea animalelor și care depind direct de apa asta. 

      Pentru ce această agitație? Producția de energie estimată este relativ mică în raport cu impactul din teren, adică vorbim de un câștig energetic limitat, dar cu consecințe serioase asupra mediului și comunităților locale, care comunități locale, boss, nu susțin proiectul. Nu ar trebui să aibă un cuvânt de spus oamenii?

      Eu am vândut casa de acolo, nu mai am niciun interes. Mesajul ăsta este de informare. Aștept, evident, miștourile aferente. Sunt fiert după glumele voastre.  

      In fieful PSD, partidul oamenilor simpli si onesti, nu este ascultata vocea comunitatii!?

      E peste poate! In audienta, la domnul Ciolacu, ati fost? 

      Se intampla MAN,sa mai fie cate unii pe aici,care au idee si despre situatia la fata locului(calatori prin zona)despre Basca Mare si Basca Mica.Din cate am.observat,pe acolo,Basca este folosita f.des la adapat animale,spalat masini si cai,cate o data la "stat cu batul,in apa",deversat materii fecale si dejectii(prin tevi de canalizare ingropate si ascunse)

      in concluzie nu mai vorbim despre un proiect "verde", ci "maro"

      Distrugem râul pentru că unii spală mașini și deversează fecale sau amendăm și ecologizăm? În altă ordine de idei, observ din comentarii că există anumite deficiențe de înțelegere a comentariului meu anterior: nu mai am casă în zonă, nu am de ce să mă duc la Ciolacu (să se ducă cei interesați). Postarea mea este una de informare: proiectul H2O e unul cu impact minor în producția de energie și cu impact major de mediu.

    La Hidroelectrica kWh este la un preț final de 1,1 leu iar la Premier Energy de 1,6 lei per kwh, dar romanii continuă să ia la prețul cel bun de 1,6 lei.

    Le urez bafta la cumpărături în continuare. 

    1. unii chiar isi permit

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0914
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5284
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8576
Gram de aur (XAU)Gram de aur666.3095

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb