"Hidroelectrica" vinde încă 31 de microhidrocentrale

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 martie 2008

"Hidroelectrica" vinde încă 31 de microhidrocentrale

Următorul lot de 31 de microhidrocentrale din cele 86 care au rămas în posesia statului vor fi scoase la licitaţie în luna aprilie, au declarat, vineri, reprezentanţii "Hidroelectrica". Procedurile pentru vânzarea celor 31 de microhidrocentrale vor fi demarate în luna martie, astfel încât licitaţiile să poată fi organizate în aprilie.

"Hidroelectrica" urmăreşte urgentarea procesului de privatizare a microhidrocentralelor pe care le are încă în posesie, aşa că estimăm că toate cele 86 de astfel de active vor fi vândute până la sfârşitul anului, au mai spus reprezentanţii companiei, citaţi de Rompres.

Ţara noastră s-a angajat, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, să privatizeze toate cele 150 de microhidrocentrale aflate în proprietatea statului. "Hidroelectrica" a vândut deja 48 dintre acestea în 2006, iar săptămâna trecută au avut loc licitaţiile deschise cu strigare pentru vânzarea altor 16. Microhidrocentralele sunt capacităţi de producere a energiei din surse hidrologice, cu o putere instalată mai mică de 10 MW.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb