Hipermagazin Mobexpert de două milioane de euro la Iaşi

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 16 octombrie 2009

Compania Mobexpert inaugurează, la Iaşi, un nou hipermagazin cu mobilier pentru casă, decoraţiuni şi mobilier pentru birou. Reţeaua operată se extinde, astfel, la 10 hipermagazine, iar Iaşiul devine al şaptelea oraş din regiune în care Mobexpert este prezent cu unităţi proprii. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, proiectul Mobexpert de la Iaşi a implicat o investiţie de aproximativ două milioane de euro, noul hipermagazin având o suprafaţă de 7.000 mp.

Hipermagazinul Mobexpert este integrat în Era Shopping Center Iaşi. Ca şi în cazul magazinelor deschise anterior la Suceava, Piteşti sau Sibiu, Mobexpert a implementat la Iaşi formula special concepută pentru extinderea reţelei, respectiv unităţi cu suprafeţe între 6.000 şi 7.000 mp integrate pe platforme comerciale. Opţiunea pentru acest amplasament este motivată de dorinţa Mobexpert de a avea magazinul acolo unde clienţii îşi fac, în mod obişnuit, cumpărăturile.

Deschiderea hipermagazinului Mobexpert de la Iaşi este inclusă în cea de-a doua etapă de extindere a reţelei din România, care face parte din strategia companiei de consolidare ca brand regional. Mobexpert va continua extinderea reţelei şi în următorii ani, vizând atât piaţa din România cât şi piaţa regională

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb