Holdingul bulgar "Evrohold" a cumpărat pachetul majoritar al "Asitrans Asigurări"

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 iunie 2007

Grupul bulgar de companii Evrohold a anunţat, ieri că a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al companiei Asitrans Asigurări şi subsidiara de leasing a acesteia, Asitrans Leasing, se arată pe pagina de internet a agenţiei de presă bulgare Novinite, citată de NewsIn.

Tranzacţia este condiţionată de obţinerea aprobării din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a anunţat Evrohold într-un comunicat pe bursa de valori din Bulgaria.

După finalizarea achiziţiei pachetului majoritar de acţi­uni de la Asitrans Asigurări, Evrohold estimează o creştere a primelor brute subscrise la 66,3 milioane euro la sfârşitul lui 2007, urmând ca la finalul lui 2008 să ajungă la 91,83 milioane euro prime brute sub­scrise.

Evrohold deţine în Bulgaria societatea de asigurări EuroIns, cu care vrea să ajungă la o cotă de piaţă de 3-5% în ţările din zona balcanică.

Compania de asigurări Asitrans a afişat în primul trimes­tru al anului 2007 prime brute subscrise în valoare de 28,4 milioane lei (7,47 milioane euro), în creştere cu 14,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În primul trimestru din 2006 Asitrans a înregistrat prime brute subscrise de 24,8 milioane lei.

Asitrans a încheiat anul 2006 cu pierderi de 450.000 euro din cauza ritmului de creştere superior celui estimat. Cifra de afaceri a societăţii Asitrans Asigurări a cres­cut de peste două ori anul trecut faţă de 2005 până la 53,5 milioane lei, pe seama avansului cu 140% a primelor brute subscrise. În 2006 activele com­paniei au atins 51,6 milioane lei.

Asitrans deţine şi o companie de leasing, după ce a achiziţionat, în august 2006, pachetul majoritar al societăţii UNTRR Leasing, care a devenit, în urma tranzacţiei, Asitrans Leasing.

Acţionariatul Asitrans era compus din Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), cu 37,04% din capitalul social, Basgan Cristiana (14,58%), Banca Românească (10,34%) şi alţi acţionari (38,04%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro