HP a respins oferta de preluare primită de la Xerox

Ziarul BURSA #Companii / 06 martie 2020

HP a respins oferta de preluare primită de la Xerox

HP Inc. a respins oferta majorată de preluare din partea Xerox, de aproximativ 35 miliarde de dolari, apreciind că aceasta încă subevaluează producătorul american de PC-uri, transmite Reuters, conform Agerpres.

Luna trecută, Xerox, unul dintre cei mai mari producători de fotocopiatoare, a majorat oferta de cumpărare a HP de la 22 la 24 de dolari pe acţiune, după ce tentativa precedentă de achiziţionare fusese respinsă.

"Mesajul nostru către acţionarii HP este clar: oferta subevaluează HP şi acordă beneficii disproporţionate acţionarilor Xerox, în detrimentul acţionarilor HP", a afirmat Chip Bergh, preşedintele board-ului producătorului american de PC-uri, adăugând: "Oferta Xerox îi va lăsa pe acţionarii noştri cu o investiţie într-o entitate combinată care este afectată de povara datoriilor şi care, prin urmare, va avea nevoie de reduceri de costuri care vor pune în pericol întreaga companie".

Reprezentanţii Xerox nu au dorit să comenteze declaraţia.

În 5 noiembrie, Xerox a înaintat o ofertă de 33,5 miliarde de dolari în acţiuni şi numerar pentru achiziţionarea HP. Acţionarii HP au respins oferta, apreciind că aceasta "subevaluează semnificativ" compania. Totuşi, HP a lăsat uşa deschisă pentru un acord prin care ar achiziţiona Xerox, precizând că recunoaşte potenţialele beneficii ale consolidării.

HP Inc a luat naştere în 2016 odată cu divizarea gigantului Hewlett-Packard în HP Inc, divizia care produce PC-uri şi imprimante, şi HP Enterprise, divizia care a regrupat operaţiunile de cloud computing şi servere.

Potrivit analiştilor, Xerox va trebui să îşi asume datorii de cel puţin 20 de miliarde de dolari pentru a putea prelua HP, în condiţiile în care capitalizarea de piaţă a Xerox este de aproximativ opt miliarde de dolari, faţă de o capitalizare de piaţă de aproximativ 27,3 miliarde dolari pentru HP Inc.

HP, unul dintre cei mai mari producători de imprimate, şi Xerox, unul dintre cei mai mari producători de fotocopiatoare, trec printr-o perioadă dificilă, în condiţiile în care diminuarea utilizării de imprimante şi copiatoare la domiciliu sau la birou le afectează cele mai profitabile afaceri. De asemenea, HP are probleme cu o piaţă a PC-urilor în stagnare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro