Il Corriere della Sera: Italia rămâne blocată în dezbateri simbolice privind înarmarea

Germania pregăteşte o strategie militară amplă pentru un posibil conflict cu Rusia, într-un moment în care Europa constată că războiul nu mai este un scenariu teoretic, ci o ameninţare concretă la frontierele sale, în timp ce Italia se ceartă pe ideea formării a unui contingent 10.000 de voluntari, potrivit unei analize semnate de Federico Rampini în newsletterul Global, citat de Il Corriere della Sera, de la care relatăm cele ce urmează.

Rampini observă că recrutarea a 10.000 de persoane „nu ar fi suficientă nici pentru apărarea Luxemburgului”, însă provoacă reacţii disproporţionate, în timp ce Ucraina - aflată în al patrulea an de conflict - ar putea fi constrânsă, conform unor scenarii discutate în negocieri, să îşi reducă efectivele la 600.000 de militari, deşi în prezent apără ţara cu 800.000-900.000 de soldaţi.

Autorul critică reacţiile pacifiste din Europa Occidentală, pe care le consideră „naive”, reamintind că securitatea continentului a fost asigurată timp de opt decenii printr-un disuasiv militar credibil. Lipsa unor reacţii ferme la acţiunile Rusiei în Georgia, Crimeea şi Donbas ar fi creat, în opinia sa, premisele pentru invazia din 2022.

În timp ce Italia şi Franţa discută proiecte simbolice, Berlinul lucrează la o strategie de anvergură continentală. Un document confidenţial de 1.200 de pagini, cunoscut sub numele OPLAN DEU, transformă Germania în pivotul logistic al NATO şi prevede mobilizarea rapidă a sute de mii de militari germani, americani şi aliaţi în eventualitatea unui atac rusesc. Planul cuprinde reorganizarea infrastructurii pentru transport militar, adaptarea porturilor la dublă utilizare, accelerarea procedurilor civile în situaţii de urgenţă şi integrarea companiilor private, administraţiilor locale, sistemului medical şi poliţiei într-un mecanism defensiv unitar.

Rampini notează că Berlinul operează sub presiunea unui calendar îngrijorător: serviciile germane estimează că Rusia ar putea fi capabilă să atace un stat NATO cel târziu în 2029. „Nu suntem în război, dar nu mai trăim în timp de pace”, a avertizat cancelarul Friedrich Merz, sintetizând tonul noii planificări strategice.

În acest context, discuţia despre 10.000 de recruţi în Italia - sau despre alocaţiile pentru voluntarii francezi - apare, în interpretarea lui Rampini, ca o controversă provincială, deconectată de realităţile geopolitice. Europa se confruntă nu doar cu un război convenţional în desfăşurare, ci şi cu o ofensivă hibridă permanentă: sabotaje, atacuri cibernetice, drone şi campanii de destabilizare, pe care multe capitale europene continuă să le minimizeze.

Concluzia autorului este că ignorarea acestor semnale reproduce erorile istorice ale secolului XX. Deşi nu există un conflict direct între NATO şi Rusia, „lumea pe care o ştiam s-a încheiat”, iar întrebarea nu mai este dacă Europa trebuie să se pregătească, ci cât de repede o poate face.