Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a oferit un răspuns rezervat - „Vom vedea” - atunci când a fost întrebată dacă va relua discuţiile cu preşedintele american Donald Trump după vacanţa de vară, într-un interviu acordat publicaţiei The New York Times şi relatat de cotidianul economic italian Il Sole 24 Ore.
Linia directă de comunicare dintre Roma şi Washington, susţinută anterior de afinităţile ideologice privind imigraţia şi criticile la adresa curentului „woke”, a fost întreruptă, şefa executivului italian precizând că nu a mai existat niciun contact cu preşedintele SUA „de câteva săptămâni”, transmite publicaţia citată.
„Este clar că am crezut că va fi mai uşor cu Donald Trump, dar lucrurile au evoluat diferit”, a admis Giorgia Meloni, respingând însă ideea că relaţiile personale ar putea dicta deciziile executivului de la Roma: „Continui să cred că unitatea occidentală este fundamentală. Nu stabilesc strategia Italiei pe baza relaţiilor mele personale. Nu-mi place ideea unei Italii supuse, a unei Italii care se consideră inferioară celorlalţi”, a subliniat oficialul italian, conform ziarului menţionat.
Pe de altă parte, într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, premierul a abordat tema migraţiei, răspunzându-i liderei Opoziţiei, Elly Schlein:
„Vorbeşte despre un «efect de bumerang» şi despre un presupus eşec al Guvernului în gestionarea migranţilor. Însă, înainte de a face propagandă, ar fi util să înţeleagă diferenţa dintre temele în discuţie. Schengen şi Pactul privind Migraţia şi Azilul sunt două lucruri complet diferite şi nu au nicio legătură între ele. Şi tocmai noul Pact marchează un punct de cotitură pozitiv pentru Italia în gestionarea aşa-numiţilor migranţi «Dublin». Noile reguli oferă o protecţie mult mai mare ţărilor de primă intrare în ceea ce priveşte cererile de azil şi, prin consolidarea principiului «ţării terţe sigure» susţinut de Italia, va fi mai uşor să se efectueze returnări accelerate”, a afirmat Giorgia Meloni, arată cotidianul italian.
Şefa guvernului de la Roma a detaliat bilanţul respingerilor transferurilor intra-europene de solicitanţi de azil:
„În ceea ce priveşte situaţia anterioară acestor modificări, acest Guvern s-a opus aplicării unor reguli care erau nerezonabil de punitive faţă de noi; într-adevăr, din 2023 şi până în prezent, Italia a respins aproximativ 80.000 de cereri de transfer de solicitanţi de azil venite din alte state membre. Şi tocmai datorită poziţiei ferme a acestui Guvern, Italia nu a acceptat pur şi simplu pasiv tot ceea ce ne-au cerut celelalte state membre. Ce ar fi făcut un guvern de stânga? Probabil ar fi acceptat acele cereri, exacerbând şi mai mult presiunea asupra sistemului nostru de primire şi creând şi mai multe probleme în gestionarea fluxurilor migratorii”, a completat liderul italian.
În încheiere, Giorgia Meloni a reafirmat linia strategică a ţării sale în materie de securitate a frontierelor:
„În orice caz, prioritatea Italiei rămâne combaterea imigraţiei ilegale în masă, nu doar decizia privind modul de distribuire a migranţilor în Europa. Şi vom continua să lucrăm pentru a reduce drastic sosirile neregulate: prin consolidarea frontierelor externe ale Europei, cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit, combaterea traficanţilor şi punerea în aplicare a unei politici de returnare mai eficiente. Aceasta este calea pe care Guvernul va continua să o urmeze”, a conchis premierul italian, potrivit Il Sole 24 Ore.















































Opinia Cititorului