ÎN PRIMELE TREI LUNI ALE ANULUIPurcari - profit de 10,3 milioane lei, în creştere cu 28%

A.I.
Piaţa de Capital / 17 mai

Purcari - profit de 10,3 milioane lei, în creştere cu 28%

Purcari Wineries (WINE) a obţinut, pentru primul trimestru al acestui an, venituri de 49,84 milioane de lei, cu 8% peste cele din primele trei luni ale lui 2020, în timp ce profitul net a fost de 10,28 milioane de lei, în creştere cu 28%, a anunţat astăzi producătorul de vinuri din Republica Moldova printr-un raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Victor Bostan, Director General al companiei, a declarat: "Deja a devenit o mantră pentru noi că fiecare criză creează şi mari oportunităţi (...). Am continuat să investim în 2020, când mulţi dintre competitorii noştri şi-au îngheţat dezvoltarea, iar aceasta se reflectă în rezultatele noastre şi aprecierile consumatorilor noştri. Pot afirma cu certitudine că suntem într-o poziţie foarte bună la acest start de 2021".

În România, vânzările Purcari au fost mai mari cu 19%, în primul trimestru al acestui an, faţă de cele din intervalul ianuarie-martie 2020. Brandul lider, Purcari, a condus creşterea cu +29%. Bardar şi-a dublat vânzările, deşi de la o bază de comparaţie mai mică. Canalului de comerţ modern a continuat să evolueze puternic, în timp ce comerţul tradiţional a înregistrat o revenire deosebit de puternică, avansând cu 24%, se arată în raport. În total, vânzările Purcari din ţara noastră s-au ridicat la 26,05 milioane de lei, în primele trei luni ale anului.

În Republica Moldova, cu toate că activitatea comercială s-a îmbunătăţit, cifra de afaceri rămâne încă sub nivelul din 2019. Vânzările şi-au revenit în toate canalele cu excepţia HoReCa, afectată de restricţii. În perioada ianuarie-martie, vânzările Purcari în ţara vecină au fost de aproape 6,69 milioane de lei.

În Polonia, vânzările, în sumă de 4,72 milioane de lei, au fost în scădere faţă de cele din primele trei luni ale lui 2020, declin cauzat de faptul că Paştele a fost mai târziu în acest an şi de efectele unor restricţii pandemice mai stricte, se mai menţionează în comunicat.

Pentru Asia, vânzările s-au ridicat la 1,78 milioane de lei, cu 23% mai mari decât cele din ianuarie-martie 2020, dar rămân încă sub nivelul celor din 2019, segmentul de catering, foarte important pentru vânzările din China nefiind încă revenit pe deplin, se arată în raport.

În ceea ce priveşte vânzările pe branduri, aproape jumătate (48%) au fost asigurate de Purcari, în timp ce vânzările Bostovan au fost 26% din total, iar vânzările brandului Crama Ceptura au reprezentat 16% din totalul vânzărilor companiei în primele trei luni ale anului.

Pentru perioada ianuarie-martie, costul vânzărilor producătorului de vinuri s-a ridicat la 23,81 milioane de lei, cu 5% peste cele primele trei luni ale anului trecut, iar profitul din exploatare a fost de 16,27 milioane de lei, în creştere cu 16%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Victor Bostan, fondatorul companiei, deţinea prin Amboselt Universal 20,03% din Purcari la finele anului trecut, alţi acţionari importanţi ai producătorului de vinuri din Republica Moldova fiind East Capital, Fiera Capital sau fraţii Pavăl.

La preţul de închidere al acţiunii WINE de vineri, de 28,2 lei, capitalizarea bursieră a Purcari Wineries este de 564 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro