ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2021Grupul TeraPlast marchează o creştere cu 71% a profitului net

G.U.
Companii / 27 iulie

Grupul TeraPlast marchează o creştere cu 71% a profitului net

Grupul TeraPlast a înregistrat în primul semestru al anului 2021 o cifră de afaceri de aproape 273 milioane de lei şi o EBITDA de 42,7 milioane lei, reprezentând o creştere accelerată, cu 40% a veniturilor şi o creştere consistentă, cu 47% a EBITDA, faţă de rezultatele retratate din semestrul 1 al anului 2020, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. În aceeaşi perioadă, profitul net a înregistrat un avans puternic, crescând cu 71%, de la 16,8 milioane de lei în S1/2020, la 28,67 milioane de lei în prima jumătate a anului curent. Profitul operaţional a crescut cu 63% în primul semestru din 2021. Marja EBITDA s-a situat la 15,7%, peste nivelul bugetat şi cu 0,8 puncte procentuale peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, notează sursa citată.

Piaţa şi întreg contextul de stimulare a creşterii economice au fost favorabile unei majorări a volumelor vândute.

Potrivit sursei citate, rezultatul consolidat din primele şase luni cuprinde efectele integrării Somplast din trimestrul 2, care a adaugăt linia de business ambalaje flexibile în cadrul Grupului. Rezulatele Somplast, însă, nu au putut fi influenţate semnificativ de către management-ul Grupului din luna aprilie de când a fost preluat controlul efectiv, integrarea fiind încă în curs. Eficienţa strategiei şi fructificarea sinergiilor la nivel de Grup vor fi vizibile începând cu trimestrele următoare. Linia de business ambalaje flexibile va cunoaşte o creştere accelerată şi prin investiţiile aflate în derulare, în cadrul proiectului TeraBio Pack în valoare de 12 milioane de euro. Managementul grupului analizează în continuare opţiuni strategice pentru extindere, inclusiv operaţiuni M&A.

"Evoluţia pieţei materiilor prime ne-a testat adaptabilitatea iar rezultatele record în istoria Grupului TeraPlast ne arată că am trecut cu succes şi acest test. Faptul că îl comparăm cu semestrul 1 din 2020, considerat atunci un nou record în materie de performanţe, confirmă succesul strategiei noastre de poziţionare şi dezvoltare accelerată profitabilă atât în zona procesării maselor plastice, cât şi a economiei verzi, prin ambalaje biodegradabile şi reciclare PVC rigid" a comentat Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.

"Cu EBITDA de 42,7 milioane de lei şi o marjă de 15,7%, în prima jumătate a anului ne aflăm în grafic să atingem cifrele bugetate pentru 2021. Pentru restul anului vom avea şi un impact pozitiv din operaţionalizarea unor investiţii. Avem deja echipamente funcţionale, care majorează capacitatea anuală de producţie de ţeavă PVC la peste 30 de mii de tone. Construcţia fabricii pentru sisteme din polietilenă pentru apă şi gaz se desfăşoară conform planului şi va deveni operaţională în trimestrul 4. Investiţia în unitatea de ambalaje biodegradabile este şi ea în graficul de implementare," a adăugat Ioana Birta.

Pentru întreg anul 2021, bugetul Grupului TeraPlast este construit pe o cifră de afaceri de 636,2 milioane lei şi EBITDA de 89,1 milioane lei. Rezultatele Grupului din semestrul 1 al anului curent indică o evoluţie favorabilă atingerii ţintelor propuse.

Linia de business Instalaţii şi Reciclare (TeraPlast şi TeraPlast Recycling)

- Cu o cifră de afaceri de 182 milioane de lei, a generat două treimi din rezultatul consolidat la nivel de Grup.

- EBITDA de 29,6 milioane de lei este în creştere cu 30% faţă de S1/2020.

- Producţia de ţevi din PVC, PE şi PP a crescut cu 9% faţă de S1/2020.

- Business-ul de reciclare a avut o creştere de 28% a volumului procesat.

- Criza materiilor prime, manifestată nu doar prin creşteri de preţ, ci şi prin lipsa de disponibilitate a majorat cererea de material reciclat care poate înlocui cu succes resursa virgină. Politicile de sustenabilitate în expansiune la nivel european vor majora cererea viitoare pentru material reciclat.

- TeraPlast Recycling îşi majorează în acest an capacitatea de procesare de la 12.000 de tone la 33.000 de tone.

Linia de business Granule (TeraPlast şi TeraPlast Recycling)

- Include Granulele rigide şi plastifiate din PVC, dar şi granulele reciclate.

- Linia de business cu cele mai bune performanţe în termeni de creştere faţă de perioada de referinţă.

- Cifra de afaceri de 64,6 milioane de lei, cu un avans de 86%, a fost susţinută în principal de vânzarea de granule reciclate.

- EBTIDA mai mare cu 97%, la 11,7 milioane de lei.

Linia de business Ferestre şi uşi (TeraGlass)

- Segment cu îmbunătăţiri semnificative a rezultatelor ca urmare a unei gestionări eficiente a costurilor şi a creşterii volumelor: EBITDA a crescut de 4 ori comparativ cu S1/2020.

- Cifră de afaceri de aproape 20 milioane lei în S1/2021 (+29%).

- O linie de business puternic orientată către export, cu vânzări externe de aproximativ 70% din total, ca urmare a unei strategii de intrare în marile reţele DIY din Europa.

Linia de business Ambalaje flexibile (Somplast şi TeraBio Pack)

- Cifră de afaceri de 6,1 milioane de lei şi EBITDA de 39 mii lei.

- E un business nou apărut în cadrul Grupului TeraPlast, prin includerea Somplast în rezultatele consolidate începând cu trimestrul 2 al anului curent.

- Integrarea efectivă a Somplast se va face în etape, prin optimizarea proceselor, investiţii în echipamente şi amenajarea spaţiilor de pe platforma din Năsăud.

- Pe segmentul ambalaje flexibile biodegradabile, Grupul are în derulare investiţia de 12 milioane de euro în TeraBio Pack, unitate nouă de producţie care va deveni operaţională în trimestrul 4 al acestui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro