ÎNCEPÂND CU 1 MAI:Georgios Argentopoulos preia conducerea Sphera Franchise Group

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 15 aprilie 2019

Georgios Argentopoulos (Sursă foto: Twitter)

Georgios Argentopoulos (Sursă foto: Twitter)

Georgios Argentopoulos va prelua, începând cu data de 1 mai, funcţia de director general al Sphera Franchise Group (SFG), acesta înlocuindu--l pe Mark Hilton, căruia îi va înceta mandatul la finalul acestei luni, se arată într--o notificare a companiei remisă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Georgios Argentopoulos a fost CEO al Băneasa Developments, firmă controlată de Gabriel Popoviciu, partener de afaceri cu Radu Dimofte, acţionar al operatorului de lanţuri de unităţi de alimentaţie Pizza Hut, Pizza Hut Delivery, KFC şi Taco Bell.

"Mark Hilton a condus echipa de management care a intermediat listarea la BVB a companiei, în noiembrie 2017, şi a ocupat fotoliul de director general din acel moment şi până în prezent. El va continua în poziţia de consultant strategic în vederea asigurării unei tranziţii uşoare a rolului de management către succesorul său", se menţionează în raportul Sphera Franchise Group.

Recent, compania a propus acţionarilor distribuirea unui dividend brut de 0,3524 lei/acţiune, echivalentul unui randament de 2,01% faţă ultima cotaţie SFG de săptămâna trecută, de 17,5 lei.

Practic, suma ce urmează să fie distribuită acţionarilor societăţii este de 13,67 milioane de lei, echivalentul a circa 50% din profitul net obţinut în 2018.

La data de 31 decembrie 2018, Tatika Investments (Cipru) avea 27,33% din acţiunile SFG, MBL Computers (România) - 20%, Wellkept Group (România) - 16,34%, iar Anasa Properties (România) 10,99%.

Tatika Investments şi Wellkept Group sunt deţinute de Radu Dimofte, MBL Computers de Nicolae Badea, iar Anasa Properties de Lucian Vlad, potrivit prospectului de listare a companiei.

Valoarea de piaţă a companiei la BVB este de circa 679 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro