Inflaţia din Turcia, aproape 20% în martie

Ziarul BURSA #Internaţional / 4 aprilie 2019

Inflaţia din Turcia, aproape 20% în martie

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat la 19,71% în martie, arată datele oficiale publicate ieri, depăşind estimările analiştilor şi subliniind adâncirea impactului crizei valutare asupra consumatorilor şi economiei, transmit DPA şi Reuters.

Majorarea vine pe fondul creşterii cu 29,77% a preţurilor alimentelor şi băuturilor non-alcoolice, arată cifrele oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică (TurkStat), potrivit Agerpres.

Investitorii sunt îngrijoraţi de inflaţia ridicată, care în octombrie a urcat la 25,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, deoarece Turcia se confruntă cu o criză valutară care a provocat anul trecut deprecierea cu aproape 30% a lirei turceşti faţă de dolar.

Deprecierea monedei Turciei a dus la majorarea preţurilor şi a erodat încrederea investitorilor în ceea ce odată era percepută drept o piaţă emergentă ambiţioasă.

Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei în Turcia să se situeze la 19,57% în martie, după cea de 16,77% din februarie.

Deprecierea lirei turceşti şi situaţia economică au reprezentat o temere majoră pentru votanţii la alegerile locale care au avut loc duminică în Turcia. Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a pierdut alegerile pentru primăriile marilor oraşe turce Ankara şi Istanbul, conform datelor preliminare. AKP a anunţat că va contesta rezultatele alegerilor locale din Istanbul şi din Ankara.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb