INS anunţă azi rata inflaţiei pentru anul 2008

F. A.
Macroeconomie / 13 ianuarie 2009

Institutul Naţional de Statistică publică, azi, datele referitoare la indicele preţurilor de consum pe ansamblul anului 2008 şi în luna decembrie a aceluiaşi an.

În luna noiembrie a anului trecut, rata inflaţiei a fost de 0,32% comparativ cu luna anterioară, în timp ce inflaţia anuală (noiembrie 2007- noiembrie 2008) a scăzut la 6,74%, faţă de 7,39% la nivelul lunii octombrie, conform datelor INS.

Pe primele 11 luni ale anului, rata cumulată a inflaţiei a fost de 6,06%, iar rata medie lunară s-a cifrat la 0,5%, la fel ca în perioada similară din 2007.

În noiembrie, România a ocupat locul cinci în rândul ţărilor din Uniunea Europeană cu cea mai ridicată inflaţie anuală.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a fost, în noiembrie 2008, de 2,8%, în scădere faţă de 3,7% în octombrie 2008, conform datelor publicate de Oficiul european de Statistică (Eurostat). Rata anuală a inflaţiei în zona euro (EA 15) s-a situat, în luna noiembrie 2008, la nivelul de 2,1%, în scădere faţă de 3,2% în octombrie 2008.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb