Internaţional

12 septembrie 2016
Compania "Mastercard", acţionată în instanţă pentru comisioane exagerate

Compania "Mastercard", acţionată în instanţă pentru comisioane exagerate

A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 12 septembrie 2016

Aproximativ 46 de milioane de persoane din Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma unei acţiuni în justiţie lansate împotriva companiei americane "Mastercard" Inc., al doilea emitent mondial de carduri de credit şi debit, în care sunt cerute despăgubiri de 14 miliarde de lire sterline (19 miliarde de dolari) pentru că aceasta ar fi perceput comisioane exagerate, informează Reuters.

Unde se fură mai mult din conturile bancare, în România sau în Statele Unite?

CONTURI FICTIVE ŞI COMISIOANE ABUZIVE LA CEA MAI VALOROASĂ BANCĂ AMERICANĂUnde se fură mai mult din conturile bancare, în România sau în Statele Unite?

CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Internaţional / 12 septembrie 2016

CĂLIN RECHEA

Presa a scris recent despre prejudiciile aduse clienţilor unor bănci de la noi, ale căror conturi au fost utilizate drept "sursă" de fonduri pentru unii angajaţi "inventivi".

Numărul clienţilor este de ordinul zecilor şi este infinit mai mic decât numărul clienţilor care au fost înşelaţi de angajaţii Wells Fargo (WFC), cea mai mare bancă din SUA după capitalizarea bursieră.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

MAE atenţionează românii care călătoresc în Grecia

George ForcoşInternaţional / 9 septembrie 2016

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că în urma cantităţilor mari de precipitaţii înregistrate în cursul zilei de 7 septembrie 2016, regiunile Messinia, Laconia şi zona de est a...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo