Înalta Curte acordă parlamentului drept de vot asupra lansării Brexit-ului
Mina IrinaInternaţional / 19 noiembrie 2016
Mina IrinaInternaţional / 19 noiembrie 2016
Andreea StoicaInternaţional / 19 noiembrie 2016
Anca ObluInternaţional / 19 noiembrie 2016
Mai multe personalităţi europene din lumea politică, mass-media şi din alte domenii, precum şi mai mulţi scriitori au semnat o scrisoare-apel prin care îndeamnă liderii europeni să elaboreze o foaie de parcurs ambiţioasă şi concretă pentru reinventarea Uniunii Europene, în contextul crizei prin care trece blocul comunitar, printre semnatarii scrisorii numărându-se şi fostul premier român Petre Roman.
S.A.Internaţional / 19 noiembrie 2016
Redresarea zonei euro nu este încă suficient de solidă pentru creşterea inflaţiei, iar actualul nivel al sprijinului pentru politică monetară va fi "un ingredient cheie" al perspectivei economice în următorii ani, a declarat, vineri, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, informează Bloomberg şi Reuters.
S.A.Internaţional / 19 noiembrie 2016
Stelian BădescuInternaţional / 19 noiembrie 2016
Andrei StanInternaţional / 19 noiembrie 2016
Cătălina VlăsceanuInternaţional / 19 noiembrie 2016
M.I.Internaţional / 19 noiembrie 2016
Andrei StanInternaţional / 19 noiembrie 2016
Ionuţ StănescuInternaţional / 19 noiembrie 2016
Stelian BădescuInternaţional / 19 noiembrie 2016
Mina IrinaInternaţional / 18 noiembrie 2016
Mina IrinaInternaţional / 18 noiembrie 2016
M.I.Internaţional / 18 noiembrie 2016
Mina IrinaInternaţional / 18 noiembrie 2016
Mathias KleinInternaţional / 18 noiembrie 2016
Mathias KleinInternaţional / 18 noiembrie 2016
Mathias KleinInternaţional / 18 noiembrie 2016
I.S.Internaţional / 18 noiembrie 2016
Mathias KleinInternaţional / 18 noiembrie 2016
Andrei StanInternaţional / 18 noiembrie 2016
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 18 noiembrie 2016
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 noiembrie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Internaţional / 18 noiembrie 2016
Victoria lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă a scos la iveală numeroase probleme pentru "societatea Vestică", probleme pentru care autorităţile au recurs, până acum, la subterfugii destinate ascunderii lor sub preş.
M.K.Ziarul BURSA #Internaţional / 18 noiembrie 2016
Cătălina VlăsceanuZiarul BURSA #Internaţional / 18 noiembrie 2016
Andrei StanInternaţional / 17 noiembrie 2016
Mathias KleinInternaţional / 17 noiembrie 2016
Mina IrinaInternaţional / 17 noiembrie 2016
Mathias KleinInternaţional / 17 noiembrie 2016
Luciana Bănică Internaţional / 17 noiembrie 2016
Luciana Bănică Internaţional / 17 noiembrie 2016
Diana MihuInternaţional / 17 noiembrie 2016
Luciana Bănică Internaţional / 17 noiembrie 2016
Primarul democrat al New York-ului, Bill de Blasio, l-a prevenit pe Donald Trump că va face "totul pentru a proteja imigranţii". Anunţul a fost făcut în timpul primei întâlniri dintre cei doi, transmite AFP.
Andreea Popescu Internaţional / 17 noiembrie 2016
Andreea Popescu Internaţional / 17 noiembrie 2016
Diana MihuInternaţional / 17 noiembrie 2016
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 noiembrie 2016
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 17 noiembrie 2016
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 noiembrie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Internaţional / 17 noiembrie 2016
ADI IACOBZiarul BURSA #Internaţional / 17 noiembrie 2016

A consemnat Andrei Iacomi
A.V.
Cornel Codiţă
Octavian Dan
A.I.
George Marinescu
| 5.0991 | |
| 4.4276 | |
| 5.5543 | |
| 5.8905 | |
| 628.9913 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /ANDREI STAN - 18 noiembrie 2016
Piaţa de Capital /ANDREI STAN - 17 noiembrie 2016
Internaţional /A.V. - 17 noiembrie 2016
Piaţa de Capital /S. N. - 17 noiembrie 2016
Piaţa de Capital /MINA IRINA - 16 noiembrie 2016
George Marinescu
