Investiţii de 22 milioane euro, în sudul Litoralului Românesc

Adelina Toader
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 29 iunie 2015

Turismul din staţiunile sudice ale Litoralului, în creştere

La un an de la apariţia conceptului "Litoralul Verde", prin care Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism - ANAT promovează sudul litoralului, agenţiile de turism preconizează, pentru acest an, o creştere de 8% a numărului de turişti în staţiunile sudice ale litoralului românesc, comparativ cu anul trecut.

Potrivit preşedintelui ANAT, Aurelian Marin, partea de sud a litoralului românesc "vine tare din urmă". Sudul litoralului a înregistrat creşteri consistente şi dispune de investiţii în unităţile hoteliere, dar şi în zone de distracţie ca Aqua Park din Eforie Nord şi Paradis Land din Neptun.

Litoralul sudic atrage mai mulţi turişti şi datorită tarifelor cu 25% mai reduse faţă de Mamaia. Domnul Aurelian Marin afirmă că "staţiunea Mamaia cunoaşte o relativă stagnare din punct de vedere al numărului de turişti". Comparativ cu anul trecut, a fost înregistrată o creştere de doar 1-2%, potrivit domniei sale.

Partea de sud a Litoralului a reuşit să atragă, în ultimii ani, investiţii majore, de circa 22 de milioane de euro. Hotelurile Ammon, Turquoise şi Inter, toate din staţiunea Venus, sunt doar câteva dintre noile investiţii realizate, recent, în zona respectivă.

Dumitru Filip, directorul Direcţiei de Turism din cadrul primăriei Mangalia, a afirmat: "Primaria are în derulare şi în curs de validare proiecte pe fonduri europene angajate la nivelul Municipiului Mangalia în valoare de 22 de milioane de euro, dintre care 80% sunt contracte realizate în ultimii doi ani, din banii rămaşi nefolosiţi la nivelul fondurilor naţionale".

Primăria Municipiului Mangalia încearcă să susţină investitorii din zona de sud a litoralului, potrivit city managerului Mangaliei, Romulus Dumitrana, care a declarat că "Primaria Mangalia a reuşit să întocmească o schemă de minimis pentru agenţii economici care investesc în sudul litoralului".

Primăria Municipiului Mangalia continuă, însă, să se confrunte cu diverse probleme. Romulus Dumitrana a precizat: "Ar fi nevoie de 8 milioane de euro pentru a rezolva problema iluminatului, bani pe care îi aşteptăm de la Guvern de un an şi jumătate, de când am depus un proiect în acest sens. Sperăm ca în 2016 să reuşim să rezolvăm această problemă".

Domnia sa a mai precizat că municipalitatea a depus şi un proiect pentru infrastructură, care ar necesita un buget mai mare de 20 de milioane de euro, pentru toate cele şase staţiuni din sudul litoralului şi că speră cî în 2016-2020 vor exista fondurile necesare pentru realizarea acestui proiect.

Paza şi siguranţa reprezintă o altă problemă pe care Municipiul Mangalia încearcă să o rezolve. În ceea ce priveşte spaţiile verzi, Romulus Dumitrana a spus că primăria are maxim 15% din totalul acestora, restul fiind proprietăţi private.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3767
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7595
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8121
Gram de aur (XAU)Gram de aur249.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro