Joe Biden promite din nou interzicerea puştilor de asalt

V.G.
Internaţional / 8 decembrie 2022

Joe Biden promite din nou interzicerea puştilor de asalt

Preşedintele american Joe Biden a promis din nou ieri să interzică puştile de asalt, într-un discurs pe un ton grav, cu ocazia unei ceremonii de comemorare în special a masacrului care a avut loc, în urmă cu 10 ani, la şcoala Sandy Hook (Connecticut, nord-est), notează AFP, potrivit Agerpres.

Reamintind că Statele Unite au interzis armele semiautomate între 1994 şi 2004, liderul de la Casa Albă a spus: "A funcţionat. Au fost salvate un număr semnificativ de vieţi".

"Putem să o facem din nou", a spus democratul în vârstă de 80 de ani.

Joe Biden a participat la cea de-a zecea "Veghe naţională anuală pentru toate victimele violenţei cu arme de foc" la Biserica Episcopala Sf. Mark din Washington.

Reamintindu că şi el a suferit în doliu, moartea primei sale soţii şi a fiicei lor abia născute, în decembrie 1972, apoi moartea fiului său cel mare, Beau Biden, în mai 2015, Joe Biden a descris, aşa cum a mai făcut, sentimentul unei "găuri negre care ţi se deschide în piept şi te aspiră".

După ce şi-a exprimat admiraţia pentru rudele şi prietenii victimelor, precum şi pentru supravieţuitorii care îl înconjurau, el a invitat publicul să păstreze un moment de reculegere.

Actualitatea americană este punctată de atacuri cu arme de foc care nu cruţă nicio activitate din viaţa de zi cu zi, de la şcoli la lăcaşuri de cult până la supermarketuri, dar dintre care doar cele mai sângeroase sau cele mai pline de ură fac afişul.

Potrivit site-ului Gun Violence Archive, peste 600 de atacuri armate în masă (cel puţin patru persoane ucise sau rănite) au avut loc în Statele Unite de la începutul anului în curs.

Joe Biden a decretat unele măsuri de reglementare. Dar majoritatea parlamentarilor republicani şi puternicul lobby pentru arme, NRA, se opun oricărei legislaţii cu adevărat obligatorii, argumentând că ar fi neconstituţională.

În total, 26 de persoane, dintre care 20 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 7 ani, au fost ucişi de un trăgător înarmat cu o puşcă de asalt în 2012, la şcoala elementară Sandy Hook din Newtown, statul Connecticut, reaminteşte AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se poate folosi doar in Ucraina

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro