Kelemen Hunor spune că România are nevoie de o reformă administrativă, însă trebuie bine gândită

S.C.
Politică / 28 octombrie, 11:48

Sursă foto: Wikipedia/Kelemen Hunor

Sursă foto: Wikipedia/Kelemen Hunor

România are nevoie de o reformă administrativă, însă aceasta trebuie pregătită cu atenţie, pe baza unei analize detaliate şi cu respectarea voinţei comunităţilor locale, a declarat miercuri preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la Parlament, informează Agerpres.

Liderul UDMR a subliniat că modificările administrative nu pot fi făcute fără consultarea comunităţilor şi fără organizarea referendumurilor necesare şi a invocat şi exemplul Danemarcei, unde comasarea voluntară a localităţilor a fost un proces de lungă durată, conform sursei.

„Nu faci nici pentru PSD, nici pentru UDMR, nici pentru alte partide, faci pentru oameni. E simplă treaba”, a afirmat Kelemen Hunor, arătând că o asemenea reformă poate avea rezultate bune dacă este concepută şi implementată corespunzător, potrivit publicaţiei.

Acesta a amintit că România este parte a unor acorduri internaţionale, între care Carta autonomiei locale şi Carta drepturilor minorităţilor naţionale, care includ prevederi relevante pentru astfel de schimbări, potrivit liderului UDMR, reforma trebuie să respecte atât principiul consultării prin referendum, cât şi prevederile referitoare la menţinerea proporţiei etnice în urma reorganizării administrative, conform Agerpres.

Kelemen Hunor a precizat că UDMR nu a discutat până în prezent această reformă nici cu PSD, nici cu Luca Niculescu informează agenţia de presă.

Declaraţiile vin după ce preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea pentru reforma administrativ-teritorială şi pentru reorganizarea aparatului guvernamental, conform sursei.

Grindeanu a precizat că propunerea social-democraţilor vizează comasarea localităţilor mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetăţeni, din partea PSD, coordonarea acestei reforme ar urma să îi revină europarlamentarului Dragoş Benea, potrivit publicaţiei.

A doua măsură propusă de PSD vizează reducerea şi comasarea agenţiilor guvernamentale, precum şi reorganizarea sau lichidarea companiilor de stat care înregistrează pierderi ori nu îşi mai justifică existenţa, coordonarea acestei componente ar urma să fie asigurată de vicepremierul Marian Neacşu, potrivit Agerpres.

Grindeanu a susţinut că PSD doreşte să prezinte măsuri concrete de reformă, în locul unor dezbateri prelungite, informează agenţia de presă.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Da, o ganditi vreo 20 de ani. Luati bani si nu faceti nimic.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Reformă primesc, dar numai pentru cei de naționalitate română. Într-adevăr reforma nu se face pentru UDMR. Rămâne comuna până la ultimul locuitor de naționalitate maghiară.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. ba daa, se poate face si la unguri: harcov si ardealul sa treaca la unguri.

      ar fi perfect si pentru ei si pentru noi. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb