Kremlinul îl avertizează pe Trump să nu se atingă de mineralele rare ale Ucrainei

R.S.
Internaţional / 4 februarie

Kremlinul îl avertizează pe Trump să nu se atingă de mineralele rare ale Ucrainei

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat marţi propunerea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit căreia ar putea ajuta militar Ucraina în schimbul accesului la mineralele valoroase ale ţării, relatează POLITICO.

"Dacă numim lucrurile aşa cum sunt, aceasta este o propunere de a cumpăra ajutor - cu alte cuvinte, nu de a-l oferi necondiţionat sau din alte motive, ci în mod specific de a-l oferi pe o bază comercială", a comentat marţi Dmitri Peskov. "Ar fi mai bine, desigur, ca asistenţa să nu fie furnizată deloc, ceea ce ar contribui la sfârşitul acestui conflict", a adăugat el.

Trump a anunţat luni că ar vrea "să facă o înţelegere cu Ucraina" prin care SUA ar oferi ajutor militar pentru războiul împotriva lui Vladimir Putin în schimbul "mineralelor rare" ale Ucrainei.

"Investim sute de miliarde de dolari. Ei au minerale rare excelente, iar eu vreau securitatea mineralelor rare", a declarat el la Washington, adăugând că Ucraina este "dispusă să facă" o astfel de înţelegere.

Ucraina are rezerve strategice de titan, litiu, grafit şi uraniu, cruciale pentru stabilitatea sa economică viitoare, iar acestea ar putea face parte dintr-un calcul al echilibrării ajutorului imediat cu suveranitatea pe termen lung asupra resurselor sale. Unele dintre mineralele esenţiale se află în zone ocupate în prezent de Rusia, care duce un război împotriva Ucrainei din 2014 şi a lansat o invazie la scară largă în 2022.

Ucraina nu a comentat încă propunerea lui Trump, dar partajarea resurselor cu aliaţii face parte din "planul de victorie" al preşedintelui Volodimir Zelenski pentru războiul împotriva Rusiei.

Cancelarul german Olaf Scholz a criticat , de asemenea, sugestia lui Trump, numind-o "foarte egoistă, foarte egocentrică, şi a arătat că Ucraina va avea nevoie de resursele sale naturale pentru a-şi finanţa reconstrucţia postbelică, scrie Politico.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Aha, deci nu e războiul rusesc nu e pentru a ajuta rușii amărâți și asupriți din Ucraina???

    Să vină rusofilii să ne explice cum le luptă Puțin pt oamenii lui, vând el vrea avere. 

    1. Putin pt resurse minerale la invadat nu pt rusnacii din novorusia ,mor într-o săptămână cât a avut un oraș de dimensiune medie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7452
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2678
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9787
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.2466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb