Macroeconomie

11 iunie 2014

Banca Mondială se aşteaptă la încetinirea avansului economei româneşti în acest an

V.B.Macroeconomie / 11 iunie 2014

Banca Mondială (BM) a revizuit în scădere estimările privind ritmul de creştere ce urmează să fie înregistrat de economia mondială în acest an, în condiţiile în care efectul cumulat al crizei din Ucraina şi al temperaturilor extrem de scăzute din SUA a afectat avansul economiei în prima jumătate a anului, potrivit raportului "Global Economic Prospects", care precizează că ţara noastră ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,8%, după un avans de 3,2% în 2013, apoi o creştere de 3,2% anul viitor.

INS: Sporul natural este tot negativ, dar s-a ameliorat

V.B.Macroeconomie / 10 iunie 2014

În aprilie, s-au născut 15.332 copii, cu 28 mai puţini decât în martie, şi au murit 21.965 persoane, cu 1.125 mai puţine decât în martie, astfel sporul natural fiind negativ în aprilie, de -6.633 persoane, totuşi mai mic, în valoare absolută, decât în martie (7.730 persoane), potrivit Institutului Naţional de Statistică.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Contribuabilii, mai precişi decât Guvernul

Contribuabilii, mai precişi decât Guvernul

ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 28 mai 2014

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) înregistrase, luni, declaraţii de plată pentru taxa pe construcţii speciale de un miliard lei, valoarea fiind dublă faţă de estimările înscrise în bugetul pentru acest an, a declarat, ieri, Dan Manolescu,...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo