A avut loc lansarea cărţii „Mecanismul de restituire a imobilelor preluate abuziv de statul român comunist”, autor Mădălina Berechet, Partener al casei de avocatură Berechet Rusu Hiriţ, vineri, 26 septembrie 2025, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Lucrarea reprezintă teza de doctorat a autoarei şi a fost lansată în cadrul Conferinţei „Valeriu Stoica” care a avut loc în sala Stoicescu a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti.
Astfel cum afirmă în chiar prefaţa lucrării Prof. univ. emerit Valeriu Stoica, coordonatorul lucrării de doctorat al autoarei:
„Importanţa întregii analize efectuate în această lucrare constă nu numai în înţelegerea în detaliu a mecanismelor de restituire a dreptului de proprietate privată asupra imobilelor şi a consecinţelor asupra siguranţei circuitului civil, ci şi în înţelegerea unui domeniu reglementat excesiv pe orizontală, dar amendat de sus în jos, pe verticală, prin interpretarea CEDO.
Cel mai important merit al lucrării este desluşirea unor căi de ordonare a acestui complex normativ, în scopul evidenţierii cauzelor care nu au permis finalizarea nici până în prezent a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul comunist. Remediile propuse pentru a finaliza acest proces ar trebui să fie avute în vedere de legiuitor, de CEDO şi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, precum şi în practica administrativă şi în practica judiciară interne.”
Potrivit sursei, în cadrul Conferinţei, lucrarea a fost prezentată de Bogdan Dumitrache care a vorbit nu numai din perspectiva executorului judecătoresc dar mai ales în calitatea sa de cunoscător al domeniului, fiind, împreună cu Flavius Baias şi Marian Nicolae, autor al primei cărţi scrise despre Legea nr. 10/2001 - „Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv - Legea nr. 10/2001 comentată şi adnotată”, carte apărută după 1 an de la adoptarea actului normativ.
Despre cartea lansată vineri, Bogdan Dumitrache a spus:
„Carte deprimant de actuală nu numai pentru proprietarii vechi care au mai rămas în viaţă şi nu numai pentru zona civilă tradiţională, sunt investitori imobiliari români sau străini foarte interesaţi să dobândească proprietăţi restituite în natură [...] şi care vor să ştie dacă este sigură situaţia acestora. Această carte este un instrument util, este un instrument util pentru că permite să se facă due diligence poate fără ca la finalul căruia să se mai introducă clauza clasică „debatable”.”
După cum autoarea a explicat în cadrul evenimentului de lansare, activitatea de cercetare în cadrul Şcolii doctorale a început imediat după apariţia Legii nr. 165/2013 şi a existat temerea că până la susţinerea tezei de doctorat legile de restituire nu vor mai fi actuale.
Susţinerea publică a lucrării de doctorat a avut loc în 2021, tema a rămas actuală şi a permis şi actualizarea şi publicarea acesteia, 4 ani mai târziu, în 2025.
Opinia Cititorului