MDRT a definitivat cadrul pentru atestarea voluntară a destinaţiilor de ecoturism

F.A.
Companii #Turism / 2 noiembrie 2012

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a elaborat, alături de alţi parteneri, un sistem de identificare a destinaţiilor de ecoturism din ţara noastră, destinaţii care se pot reuni, ulterior, într-o reţea naţională de profil, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Prin implementarea acestui proiect, destinaţiile care îndeplinesc anumite criterii pot obţine statutul de destinaţie ecoturistică şi pot obţine o vizibilitate sporită pe piaţa internă şi externă, prin includerea în campaniile naţionale de promovare turistică derulate de minister.

Ministrul Eduard Hellvig a declarat: "La doar câteva săptămâni de la publicarea, de către minister, a indicatorilor de evaluare pentru potenţialele destinaţii de ecoturism, trei destinaţii au aplicat deja pentru obţinerea acestui statut. Este vorba de zona Băile Tuşnad, de Târnava Mare şi de zona Defileul Crişul Repede - Pădurea Craiului. Fiind un sistem voluntar de clasificare, lansăm astăzi o nouă invitaţie şi altor administratori de arii protejate de a crea parteneriate locale şi de a participa la acest proiect. Adoptarea, la nivel naţional, a unui sistem de identificare a destinaţiilor româneşti de ecoturism, reprezintă o contribuţie extrem de importantă pentru dezvoltarea acestui segment al turismului".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb