Ministerul Finanţelor propune compensarea motorinei pentru transportatori până în 2026

A.G.
Macroeconomie / 12 martie, 15:50

Ministerul Finanţelor propune compensarea motorinei pentru transportatori până în 2026

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1094/2025, prin care propune extinderea schemei de sprijin pentru operatorii economici din sectorul transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, prin compensarea creşterii preţului la motorină, potrivit unui comunicat al instituţiei remis redacţiei.

Proiectul prevede prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de stat sub formă de grant până la data de 30 aprilie 2027, pentru motorina achiziţionată de operatori până la 31 decembrie 2026, potrivit Ministerului Finanţelor.

Pentru intervalul 1 aprilie 2026 - 31 decembrie 2026, valoarea ajutorului de stat este stabilită la 85 de bani pe litru, iar plata ajutorului de stat se va face prin bugetul Ministerului Finanţelor - Acţiuni Generale.

Bugetul total maxim estimat al schemei de ajutor de stat este de 652,195 milioane de lei, fonduri care ar urma să permită unui număr estimat de peste 6.200 de operatori economici să beneficieze de aceste compensaţii, precizează Ministerului Finanţelor.

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că măsura reprezintă „o măsură de sprijin concret pentru firmele româneşti într-un moment tensionat, de incertitudine pe pieţele internaţionale” şi că mecanismul are „ca obiectiv strategic susţinerea directă a sectorului transporturilor pentru atenuarea impactului fluctuaţiilor de preţ asupra costurilor de operare”.

Potrivit ministrului, prin acest efort bugetar, Guvernul urmăreşte să menţină competitivitatea transportatorilor români pe piaţa europeană şi să asigure stabilitatea serviciilor, limitând efectele volatilităţii energetice asupra întregii economii naţionale.

Alexandru Nazare a subliniat că măsura produce efecte pozitive pe întreg lanţul economic asociat activităţii de transport, de la companiile de logistică şi distribuţie până la producătorii şi exportatorii români care depind de costuri predictibile de transport pentru a-şi menţine competitivitatea.

Ministrul a adăugat că beneficiile se resimt şi la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii, al comercianţilor şi al industriei prelucrătoare, pentru care stabilitatea tarifelor de transport contribuie la menţinerea preţurilor şi a continuităţii aprovizionării. În acest context, sprijinul acordat transportatorilor se traduce şi într-un avantaj indirect pentru consumatori şi pentru economia naţională în ansamblu.

Ministerul Finanţelor precizează că iniţiativa urmăreşte continuarea susţinerii mediului de afaceri în contextul volatilităţii preţurilor la combustibili, influenţată de tensiunile geopolitice recente din Orientul Mijlociu, care afectează infrastructura energetică şi rutele globale de transport.

Prin proiectul de act normativ este propusă şi înlocuirea sintagmei privind compensarea creşterii accizei cu cea referitoare la compensarea creşterii preţului la motorină, pentru a crea, potrivit ministerului, un cadru mai adecvat pentru protejarea competitivităţii operatorilor români.

Măsura are şi rolul de a preveni apariţia unor diferenţe semnificative de cost între transportatorii din România şi cei din statele vecine şi de a evita majorarea preţurilor la alte produse şi servicii, în contextul riscului de perturbare a lanţurilor de aprovizionare.

Ministerul Finanţelor şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vor realiza analize trimestriale ale condiţiilor de piaţă, având posibilitatea de a ajusta valoarea sprijinului în funcţie de dinamica preţului ţiţeiului.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, la rubrica Transparenţă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0938
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4079
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6447
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9021
Gram de aur (XAU)Gram de aur734.4528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb