MINISTRUL AUSTRIAC DE INTERNE:"Am sugerat să amânăm aderarea României la Schengen şi să votăm din nou în septembrie"

V.G.
Internaţional / 9 decembrie 2022

"Am sugerat să amânăm aderarea României la Schengen şi să votăm din nou în septembrie"

Ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, care a blocat, ieri, aderarea României la Schengen în Consiliul JAI, a declarat într-un interviu pentru cotidianul "Der Standard" că a făcut-o pentru că subiectul ar fi fost adus pe agenda discuţiilor prea repede, fără o pregătire prealabilă şi este supărat din acest motiv, relatează News.ro.

Întrebat cu ce a greşit România, Karner a spus că a blocat aderarea României şi Bulgariei (nu şi a Croaţiei - n.r.) pentru că Schengen-ul nu funcţionează în acest moment.

"Altfel nu am avea 75.000 de sosiri în Austria care nu sunt înregistrate anterior. Şi am sugerat să amânăm aderarea şi să votăm din nou în septembrie, de exemplu", a declarat ministrul austriac. "După acest termen putem spune: s-a întâmplat ceva, s-au întreprins acţiuni în urma măsurilor pe care Comisia Europeană le-a anunţat într-o primă etapă? Hârtia are răbdare, aşa că acţiunea este importantă", a justificat Karner.

La observaţia că puţine dintre persoanele care solicită azil în Austria vin prin România, majoritatea venind prin Serbia şi Ungaria, iar România este supărată pe abordarea Austriei, Karner a replicat: "Şi eu sunt supărat. Şi anume în legătură cu procedura, cu faptul că actele juridice au fost puse pe masă practic peste noapte. De mai bine de un deceniu se discută despre faptul că Schengen ar trebui să fie extins. Şi acum se vine brusc, fără a pregăti populaţia pentru ceea ce va aduce acest lucru: este vorba de mai multă securitate? Sau există un plus şi un minus în privinţa riscului?"

Karner nu este deranjat că a avut o poziţie singulară între ceilalţi colegi ai săi şi spune că Cehia a insistat pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen pentru că "a vrut şi ea rezultate" pentru preşedinţia Consiliului UE pe care o deţine.

"Republica Cehă deţine în prezent preşedinţia UE. Bineînţeles, atunci când eşti ţara care deţine preşedinţia, vrei şi tu să obţii rezultate, înţeleg acest lucru. Cred că este esenţial ca în prezent să fie puse în aplicare măsuri eficiente de reducere a migraţiei ilegale şi a abuzurilor în materie de azil, de exemplu, ca procedurile la frontierele externe să se desfăşoare în Bulgaria", a spus el.

Întrebat dacă evaluarea sa cu privire la România şi Bulgaria ar fi arătat diferit dacă nu ar fi existat alegerile din Austria Inferioară, care sunt foarte importante pentru partidul său ÖVP şi care vor avea loc la 29 ianuarie, Karner a negat.

"Nu are nimic de-a face una cu cealaltă. Avem cel mai mare număr de refugiaţi din 1956 încoace. De fapt, migraţie ilegală, pentru că ştim că majoritatea sunt refugiaţi economici. Nu pot ignora acest lucru. Şi indiferent dacă există alegeri undeva sau nu, aceste lucruri sunt reale şi trebuie să mă confrunt cu ele în calitate de ministru", a comentat Gerhard Karner.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Texte slabe ptr. romanii desconsiderati

    Mincinosi au fost mincinosi au ramas.Cine mai pot crede minciunile lor.

    Austria considera ca Romania este colonia sa PUNCT

    Restul sunt discuții...

     

    Domnilor, terminati cu aceasta practica de a zeflemisi si a ne injosi pe noi romanii,

    cand apar conflicte si abuzuri manifestate de straini contra noastra .Nu va fost clar 

    din imaginile si raspunsurile celor doi politicieni austrieci ca sunt persoane incapabile sa  

    argumenteze inteligent si credibil ticalosia pe care o fac?

    Deci am ramas repetenti dar mai dam un examen la toamna. trebie rezolvat pana atunci nici musca sa nu mai treaca de vamesi

    Nesimtitul asta va fi ejectat in ianuarie 2023 dupa alegeri impreuna cu partidul lui!! La anul in toamna poate vine ca turist in Romania si rog organele de la granita sa-l lase sa intre, dar sa ne anunte...

    1. Chiar ca este un nesimtit ordinar.Ce sa ceri urmasilor unor imperiaisti?Aschia nu sare departe de gard.Le doresc la cat mai multi migranti,sa-i depaseasca numeric si sa li se,,dizolve,,neamul,,d.p.d.v genetic!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro