Mircea Abrudean: Avem nevoie de o clasă politică unită

S.E.
Politică / 2 decembrie, 15:42

Mircea Abrudean

Mircea Abrudean

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a ales, în şedinţa solemnă dedicată Zilei Naţionale, să vorbească despre unitatea şi puterea românilor, conform News.ro, de unde urmează să relatăm. Uniţi suntem puternici, a spus Abrudean, care consideră că avem nevoie unii de alţii, oriunde ne aflăm. În plus, preşedintele Senatului a făcut apel la o clasă politică unită.

„Sigur, fiecare rămâne fidel doctrinei sale şi îşi asumă politica faţă de alegători şi simpatizanţi. Asta arată caracter. Dar nimeni, niciodată nu are voie să lucreze împotriva ţării sale. Nimeni nu câştigă voturi pe spatele fricii. A ameninţa sau a favoriza ieşirea României din Europa şi din spaţiul euro-atlantic, unde ne-am ancorat securitatea, ne-am deschis pieţele şi am câştigat libertatea de a circula şi de a munci, asta este trădare şi nu ne jucăm cu aceste câştiguri”, a transmis Abrudean.

„Acesta este un moment de renaştere, am înţeles multe din greşelile trecutului. România trece printr-o perioadă grea, dar asumată politic, de reformă deplină şi niciodată reformele profunde nu vin uşor. Guvernul luptă să elimine inechităţile, să oprească favoritismele, să taie influenţele care au frânat iniţiativa şi au sufocat meritocraţia. România merită reguli simple şi egale, iar cetăţenii merită instituţii care să-i respecte. Trebuie să recitim istoria. De data asta însă cu mintea limpede şi să învăţăm din greşeli”, a adăugat Abrudean.

„România trece printr-un moment greu, dar aceste etape apar în viaţa fiecărei ţări. Nu le putem ocoli şi de aceea le traversăm, ca printr-o furtună - Muncim. Corectăm. Ajustăm. Ştim că drumul greu se termină. Vă propun să nu ne mai comparăm. Să nu mai punem egal între ţări şi între parcursuri. Fiecare înaintează în alt ritm. Să nu ne mai judecăm aspru. Sigur că greşim. Greşim cu toţii şi ştim că decidenţii poartă o parte mare din judecată, dar ne-o asumăm şi o transformăm în responsabilitate”, a mai declarat preşedintele Senatului.

Mircea Abrudean este de părere că „lucrurile cresc când stăm împreună”: „Cresc când ne acordăm timp. Cresc când avem răbdare. Astăzi, cu prilejul acestei şedinţe comune solemne a Senatului şi Camerei Deputaţilor, vă rog să avem mai multă răbdare. Vă cer încredere. Vă invit la mai multă implicare. Să nu ne mai grăbim fără rost, să nu ne mai jignim. Să nu ne mai slăbim singuri rezistenţa ţării noastre.”

„Să ne vedem fiecare de treaba lui şi să facem lucruri. Faptele construiesc. Vorbele obosesc. Ne putem certa atunci când greşim, dar ar fi foarte bine, ca în acelaşi timp, să şi vorbim mai mult despre reuşite şi despre ceea ce facem bine. Vă invit să construim România de mâine împreună”, a încheiat Abrudean.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0893
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4481
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7849
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.0719

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb