Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a condamnat declaraţiile făcute de lidera partidului german Alternativa pentru Germania (AfD) la adresa românilor care trăiesc în Germania, apreciind că acestea reprezintă o lipsă de respect faţă de o comunitate de aproape un milion de persoane, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Abrudean a subliniat că românii din diaspora trebuie să fie respectaţi şi trataţi cu demnitate, iar naţionalitatea nu poate constitui un criteriu de discriminare într-o Europă construită pe libera circulaţie, cooperare şi egalitate în drepturi.
Preşedintele Senatului a afirmat că politicienii au responsabilitatea de a vorbi cu respect despre oameni şi comunităţi, fără a transforma apartenenţa naţională într-un motiv de confruntare, totodată, el a subliniat că orice încălcare a legii trebuie analizată individual, pe baza faptelor şi a probelor, iar generalizările nu pot justifica discriminarea.
Potrivit lui Abrudean, aproape un milion de români şi-au construit o viaţă în Germania, unde contribuie la economie şi la bunăstarea societăţii, activitatea şi rolul lor nu ar trebui reduse la statistici privind cheltuielile sociale sau judecate prin prisma prejudecăţilor.
El a evidenţiat contribuţia cetăţenilor români la dezvoltarea economiilor europene, menţionând Germania drept unul dintre cele mai relevante exemple, şi a susţinut că România trebuie să reacţioneze ferm atunci când cetăţenii săi sunt vizaţi de astfel de discursuri.
În opinia sa, apartenenţa la Uniunea Europeană presupune respectarea drepturilor egale pentru toţi cetăţenii, indiferent de ţara de origine.






















































Opinia Cititorului