Mircea Abrudean: PNL va analiza susţinerea premierului după desemnarea oficială

S.C.
Politică / 5 octombrie, 13:52

Sursă foto: Facebook/Mircea Abrudean

Sursă foto: Facebook/Mircea Abrudean

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat luni, înainte de consultările de la Palatul Cotroceni, că PNL va decide dacă susţine sau nu viitorul premier abia după ce preşedintele României va face oficial desemnarea.

Abrudean a precizat că liberalii vor analiza nu doar persoana premierului desemnat, ci şi programul de guvernare, echipa de miniştri şi majoritatea parlamentară pe care se bazează noul executiv.

„Până când nu vom avea oficial o persoană desemnată, noi nu vom putea să analizăm dacă vom susţine sau nu această propunere”, a spus Abrudean la Parlament.

El a arătat că programul de guvernare trebuie să includă reformele care mai trebuie realizate şi a reiterat că decizia PNL de a trece în opoziţie a fost luată anterior.

Preşedintele Senatului a afirmat că liberalii nu intenţionează să blocheze formarea unui nou guvern şi a susţinut că partidul a încercat, în ultimele cinci luni, să asigure stabilitatea ţării prin guvernul interimar condus de Ilie Bolojan.

Abrudean a menţionat în acest context închiderea PNRR şi menţinerea ratingului României, despre care a spus că au contribuit la păstrarea capacităţii ţării de a atrage investiţii.

Întrebat dacă PNL va vota instalarea oricărui tip de guvern, Abrudean a răspuns că decizia va fi luată după prezentarea oficială a propunerii prezidenţiale, a echipei de miniştri, a programului de guvernare şi a majorităţii parlamentare care susţine formula respectivă.

El a precizat că „liniile roşii” stabilite de PNL rămân valabile, iar orice variantă va fi evaluată în funcţie de program, premierul desemnat şi echipa guvernamentală.

Abrudean a amintit că PNL a propus anterior mai multe soluţii, inclusiv posibilitatea unui premier tehnocrat, însă a subliniat că o eventuală susţinere depinde de componenţa guvernului şi de programul acestuia.

Întrebat dacă preşedintele ar putea propune din nou un liberal fără consultarea partidului, aşa cum s-ar fi întâmplat în cazul desemnării lui Veştea, Abrudean a respins această posibilitate.

„Nu văd de ce ar lua în calcul să susţină un astfel de guvern, în condiţiile în care o astfel de desemnare s-ar face fără consultarea partidului din care acel posibil premier ar putea să provină. Suntem gata să mergem în opoziţie”, a declarat preşedintele Senatului.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Mircioc !

    PeSeDiștii iarăși vor fi prietenii tăi cei mai buni ! 

    totdeauna ai fost cu ei

    de pe vremea lu Nicu și Marcel ! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb