Mircea Fechet: "Toate prognozele arată că estul şi sudul ţării se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă"

S.B.
Politică / 12 iulie

Mircea Fechet: "Toate prognozele arată că estul şi sudul ţării se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă"

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că România este afectată în fiecare an de inundaţii şi secetă sau de o combinaţie a acestor fenomene extreme, informează news.ro.

Potrivit oficialului, toate prognozele pe termen lung arată că partea estică şi cea sudică a ţării se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă disponibile.

Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, conduce delegaţia României la Consiliul Informal de Mediu de la Budapesta, care are loc în perioada 11-12 iulie 2024. Reuniunea este organizată de Preşedinţia ungară a Consiliului UE.

Pe ordinea de zi a Consiliului se află teme importante de discuţie: pregătirile pentru COP29, competitivitatea economiei circulare, gestionarea rezilientă a apei, poluarea transfrontalieră a apei şi a aerului, finanţarea tranziţiei verzi.

În intervenţia privind pregătirile pentru a 29-a Conferinţă a părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (COP29), demnitarul român a subliniat că UE îşi poate consolida poziţia de lider mondial în domeniul combaterii schimbărilor climatice, sporindu-şi influenţa în cadrul negocierilor şi formând agenda globală privind schimbările climatice:

"Ar trebui să evidenţiem capacitatea UE de a adapta politicile ca răspuns la provocările economice pentru a ne asigura că obiectivele climatice sunt îndeplinite fără a compromite competitivitatea economică, cum ar fi mecanismele de ajustare a frontierelor în materie de carbon şi stimulentele pentru practici de afaceri durabile. Totodată, ar trebui să subliniem angajamentul UE privind echitatea în acţiunile în domeniul climei, asigurându-ne că ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare împărtăşesc aceleaşi responsabilităţi şi beneficii", a spus Mircea Fechet, într-un comunicat.

Ministrul Mircea Fechet a participat la prânzul de lucru care s-a axat pe aspectele legate de competitivitatea tranziţiei către o economie circulară. Demnitarul a punctat importanţa creării unui Portal al UE pentru Economie Circulară, care este poarta către toate informaţiile şi documentele oficiale. Organizat de Comisia Europeană, acesta va permite statelor membre să afle informaţii relevante privind reglementările, bunele practici, oportunităţile de finanţare, proiectele, orientările.

Dezbaterea ministerială din a doua parte a zilei s-a concentrat asupra rezilienţei apei, pentru crearea condiţiilor trans-sectoriale pentru gestionarea flexibilă şi rezilientă a apei. Mircea Fechet a accentuat că România este afectată în fiecare an de inundaţii şi secetă sau de o combinaţie a acestor fenomene extreme. Toate prognozele pe termen lung arată că partea estică şi cea sudică a ţării se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă disponibile, arată ministerul, în comunicat.

"Promovarea rezilienţei la apă este vitală şi, prin urmare, sprijinim orice iniţiativă de a dezvolta o politică europeană specifică în acest sens. Considerăm că această politică ar trebui să fie dezvoltată în jurul cadrului existent, şi anume, Directiva Cadru privind Apa şi Directiva privind Inundaţiile şi să includă elementele specifice din Green Deal. Această politică ar trebui să continue să fie dezvoltată la nivelul bazinului fluvial, inclusiv al bazinelelor transfrontaliere. Pe de altă parte, aspectele privind seceta şi deficitul de apă trebuie mai mult abordate de politicile viitoare şi corelate cu gestionarea mai înţeleaptă şi mai atentă a apei. În plus, politica de rezilienţă a apei trebuie să fie conectată cu politica de poluare zero a apei", a subliniat demnitarul român.

A doua zi a reuniunii informale de mediu va cuprinde dezbateri pe tema poluării transfrontaliere a apei şi a aerului, în vederea găsirii unor soluţii pentru consolidarea cooperării transfrontaliere, atât prin identificarea surselor de poluare, prin reducerea emisiilor, cât şi prin furnizarea de informaţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Convocat CSAT și trecut urgență climatica pe prioritate națională, plan de împădurire în zone de câmpie și în jurul orașelor, altfel vom dispărea! Deja jumatate din terenul arabil nu mai e propice culturilor de zona temperata, iar apa freatica a coborât mult sub adâncimea de unde poate fi scoasă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2861
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.7692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb