MISIUNE DIFICILĂ Sobolewski trebuie să dubleze lichiditatea, ca să-şi facă bugetul

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 martie 2015

Sobolewski trebuie să dubleze lichiditatea, ca să-şi facă bugetul

BVB estimează tranzacţii de 13,4 milioane de euro/zi, în 2015, dar până acum este la jumătate

Conducerea Bursei a propus distribuirea profitului pe 2014 în proporţie 94%

Administratorii ar putea lua bonus 6 indemnizaţii lunare, pentru achiziţia de acţiuni BVB

Bursa vrea să lanseze o nouă piaţă pe obligaţiuni şi să listeze 8-10 companii pe AeRO, dar nu precizează un obiectiv clar privind listările pe piaţa principală

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi-a propus să obţină, în acest an, un profit net de 13,82 milioane de lei, cu 16% mai mare faţă de 2014, însă pentru asta se bazează pe o valoare medie zilnică a tranzacţiilor de 59,37 milioane de lei (13,49 milioane de euro), potrivit proiectului de buget supus aprobării acţionarilor, în Adunarea Generală convocată pentru 27 aprilie.

Obiectivul va fi greu de îndeplinit pentru directorul general Ludwik Sobolewski, în condiţiile în care performanţele din acest an nu sunt deloc încurajatoare, în prezent media schimburilor zilnice fiind la 7,5 milioane de euro (55% din obiectiv), iar ofertele statului - care ar putea să salte media în lipsa apetitului investitorilor pentru tranzacţionare - nu se întrevăd.

În continuare, lichiditatea Bursei este susţinută în bună măsură de schimburile cu acţiuni Fondul Proprietatea, care îi dă înainte cu programele de răscumpărare, pe fondul presiunii din partea acţionarilor să reducă discountul între preţ şi valoarea activelor. FP este însă, pe ultima sută de metri, cu pregătirile pentru listarea secundară la Bursa din Londra, estimată pentru finalul lunii aprilie - începutul lunii mai.

BVB speră, totuşi, la listări din partea statului, însă nu se bazează foarte tare pe ele, având în vedere că nu sunt trecute ca obiective concrete, în bugetul BVB.

"Privatizările prin piaţa de capital a companiilor din portofoliul statului, proces aflat în derulare în ultimii ani şi susţinut de instituţiile financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială), ar trebui să continue", se precizează în proiectul BVB, însă reprezentanţii companiei apreciază că lista candidaţilor pentru IPO-uri începe cu Hidroelectrica, pentru care se estimează ieşirea din insolvenţă în iunie 2015.

Este destul de ciudat că oferta Hidroelectrica este menţionată în bugetul BVB pe 2015, chiar în capul listei privatizărilor de stat, în condiţiile în care Remus Borza administratorul judiciar al companiei, a declarat că Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă în 2015 şi va fi listată la bursă în primul semestru din 2016.

Acelaşi termen este avansat şi de Fondul Proprietatea.

Însă, premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, în timpul unei întâlniri cu presa străină, că Guvernul vrea să vândă în acest an participaţii de până la 25% la trei companii de stat, inclusiv Hidroelectrica, aflată în prezent în insolvenţă, pentru a ajuta bugetul de stat şi a stimula investiţiile.

BVB precizează că privatizările pot continua prin noi runde de vânzări din portofoliul statului, în cazul companiilor deja listate.

Pentru sistemul alternativ de tranzacţionare, redenumit, din februarie, AeRO, BVB are un obiectiv clar, dorind să atragă cel puţin 8-10 companii.

Pe AeRO, se vor muta şi o bună parte din emitenţii de pe piaţa Rasdaq, în curs de desfiinţare.

Potrivit BVB, 9 companii au decis să acceseze piaţa reglementată a BVB, având o capitalizare cumulată de aproape 310 milioane lei. Bursa estimează că peste 250 de companii vor migra către sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB.

După rebranduirea ATS-ului, BVB intenţionează să facă acelaşi lucru şi pentru obligaţiuni.

"Planurile BVB includ lansarea unei noi pieţe pentru obligaţiuni", se mai arată în proiectul companiei, unde nu este detaliat ce presupune "noutatea" pieţei de obligaţiuni. Reprezentanţii Bursei au precizat însă că va fi îmbunătăţit cadrul legal care va guverna emisiunile de obligaţiuni.

Până una-alta, emisiunea de titluri de stat pentru populaţie, cu care se lăudau reprezentanţii BVB că va fi listată, nu a venit încă. Într-adevăr, Ministerul Finanţelor şi-a trecut, în program, o astfel de emisiune, însă, nimic nu s-a concretizat încă.

85% din venituri - din tranzacţionare

Bursa estimează, pentru acest an, venituri din tranzacţionare de 25,24 milioane de lei, reprezentând 85% din totalul încasărilor. Cheltuielile operaţionale ar urma să rămână la nivelul din 2014, de 8,6 milioane de lei, din care 51% reprezintă cheltuielile cu personalul. BVB a bugetat 971.000 lei pentru remuneraţiile Consiliului de Administraţie şi Comisiilor speciale, în condiţiile în care acţionarii validează participarea la profit a administratorilor.

Conducerea BVB a propus ca indemnizaţia cuvenită membrilor Consiliului de Administraţie să rămâna la nivelul anului 2014, în cuantum de 3.700 lei net.

În plus, Consiliul Bursei a propus recompensarea administratorilor pentru exerciţiul financiar 2014 în cuantumul a 6 indemnizaţii lunare în următoarele condiţii: achiziţionarea integrală de acţiuni BVB în decursul a 3 luni de la data aprobării Adunării Generale a Acţionarilor şi păstrarea acţiunilor cumpărate pe o perioadă de minim 1 an de la data achiziţiei.

BVB mai precizează: "Estimările privind veniturile din tranzacţionare pe diverse categorii de instrumente financiare au fost realizate pornind de la valorile de tranzacţionare înregistrate în anul 2014, ajustate cu ritmuri de creştere specifice fiecarui tip de instrument financiar, la valorile rezultate aplicându-se comisioanele de tranzacţionare aferente. Tarifele si comisioanele estimate pentru anul 2015 sunt cele în vigoare din 1 octombrie 2014. Faţă de primele 9 luni ale anului 2014, tarifele pentru tranzacţiile de pe pieţele Regular cu acţiuni, unităţi de fond, drepturi, titluri cu venit fix, produse structurate au fost reduse. Pentru Piaţa Reglementată de acţiuni, tarifele pentru partea de cumpărare s-au redus cu peste 11% la 0,04%, în timp ce pentru partea de vânzare tarifele au fost reduse cu aproape 15% la 0,1%. Tarifele pentru pieţele de negociere şi oferte publice au rămas nemodificate".

Veniturile din taxe menţinere şi admitere emitenţi au fost bugetate la un nivel de 1,79 milioane lei pentru acest an, în creştere cu 22% faţă de anul precedent şi reprezentând 6% din veniturile operaţionale.

Principalii factori determinanţi ai acestui avans sunt migrarea companiilor listate în prezent pe Rasdaq către Piaţa Reglementată şi AeRO, listarea unor noi companii pe cele două pieţe, creşterea numărului de produse structurate lansate pe piaţă şi noile emisiuni de obligaţiuni, potrivit BVB.

Bugetul Bursei prevede venituri din dividende în sumă de 1,35 milioane lei, ţinând cont de rezultatele realizate de companiile din grupul BVB în anul 2014.

În acest an, compania prevede investiţii de 3,87 milioane de lei, 51% din sumă urmând să meargă către proiecte IT.

Investiţiile BVB în domeniul IT pentru 2015 includ în principal licenţe software pentru infrastructura tehnică a BVB, precum şi investiţiile în componente hardware şi echipamente suplimentare care au ca scop creşterea eficienţei operaţionale, îmbunătăţirea controlului riscurilor operaţionale şi asigurarea suportului tehnic pentru noile servicii care vor fi oferite, potrivit BVB.

Pentru 2014, BVB a propus acţionarilor acordarea de dividende în valoare de 11,18 milioane de lei (2,52 milioane euro) din profitul obţinut în 2014, în urcare cu peste 24% faţă de anul anterior, când operatorul pieţei de capital a distribuit din câştig puţin peste 9 milioane de lei.

Valoarea cumulată a dividendelor propuse spre acordare în acest an echivalează cu 94% din profitul net de anul trecut, de aproape 11,9 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. fugi mha acasa si cumpara-ti o guma. aaaaa. looooooooooooooooooooooooooooo ooooozer

    si despre comisioane nimic? nu le reduc? ca asa ne- au spus, ca suntem de 5 ori mai scumpi decat vecinii si ca vor elimina bariera asta. sa fie amnezie sau povestea cu barierele era doar o vrajeala?

    1. De anul trecut. Brokerul trebuie sa traiasca si el.

    Scadeti comisioanele fara numar am bagat 100 ron si m-au comisionat 6 ron deschidere cont+ 6 ron transfer +2%=>am avut actiuni am vandut ca a crescut transfer 6 ron+imopzit 16% unde comisioanele nu sunt luate in seama 2 ron+comision de scoatere banii din cont.Dupa aceasta experienta am stat departe de bursa. Daca nu investiti minim 1 000€ nu va recomand.Daca castigati ramaneti cu ceva daca actiunile scad ....

    isi bat joc de investitori, dar vor comisioane mai mari; sa vedem de unde or sa mai gaseasca fraieri

    Sobolewski este principalul vinovat în devalizarea Harinvest! Taie accesul la tranzactionare că nu și-ar fi plătit Harinvestul comisioanele pe 2 luni din urmă și apoi îl conectează la loc să vândă fraudulos deținerile oamenilor în prezența ASF și a administratorilor firmei !!! Cum de umblă în libertate acești infractori care au preferat să îi fure pe investitori în loc să acceseze Fondul de Garantare ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb