Mobilitatea şi delegarea angajaţilor creează confuzii fiscale companiilor

Există mulţi angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în diverse locaţii care nu aparţin angajatorului lor sau circulă permanent, prestând servicii pentru diverşi clienţi. În aceste cazuri, angajatorii ar trebui să aplice pentru ei clauza de mobilitate când stabilesc veniturile pe care le oferă în baza contractului de muncă, lucru care este reglementat atât de legislaţia muncii, cât şi de cea fiscală, avertizează Camera Consultanţilor Fiscali (CCF), citată de Economedia.

Asta înseamnă că salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în natură.

Totuşi, legislaţia este interpretabilă, astfel că unele firme înţeleg diferit plafonul neimpozabil în funcţie de care plătesc acele sume angajaţilor, motiv pentru care riscă diferenţe de taxe şi penalizări.

În acest sens, Camera Consultanţilor Fiscali a transmis Ministerului Finanţelor o solicitare de clarificare a modalităţii de determinare a plafonului neimpozabil aferent prestaţiilor suplimentare acordate salariaţilor în baza clauzei de mobilitate, aşa cum este aceasta reglementată de Codul Muncii şi Codul Fiscal.

În prezent, legislaţia prevede că aceste prestaţii sunt neimpozabile în limita unui plafon ce se determină în funcţie de nivelul indemnizaţiei zilnice de delegare, însă aplicarea concretă a acestui plafon - mai ales în cazurile mixte de activitate mobilă şi fixă - a generat interpretări neunitare în practică.

„Plafonul neimpozabil reglementat de Codul Fiscal în cazul prestaţiei suplimentare primite în baza clauzei de mobilitate este stabilit în funcţie de nivelul indemnizaţiei zilnice de delegare/detaşare. Totuşi, trebuie avut în vedere că delegarea presupune exercitarea temporară a activităţii într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual, în timp ce mobilitatea se caracterizează prin lipsa unui loc fix de muncă, activitatea preponderentă implicând deplasări frecvente.

Astfel, dacă în cazul delegării se poate stabili o indemnizaţie zilnică, acordată strict pe perioada deplasării, în cazul salariaţilor mobili se negociază, de regulă, prestaţii suplimentare lunare, acordate indiferent dacă deplasările au loc zilnic sau doar o parte din lună”, a declarat Luminiţa Obaciu, membră a Comitetului fiscal din cadrul CCF.

Ca regim fiscal, Camera Consultanţilor Fiscali înţelege că atât indemnizaţia de delegare (pentru angajatul care se deplasează temporar de la un loc fix de activitate sau în afara ariei de mobilitate), cât şi indemnizaţia de mobilitate (pentru angajatul mobil), sunt neimpozabile în anumite limite:

Indemnizaţia de delegare: neimpozabilă de până la 2,5 ori nivelul legal şi nu mai mult de 3 salarii de bază. În acest caz, nu se aplică plafon lunar.

Indemnizaţia de mobilitate pentru persoanele care efectuează activităţi mobile de transport rutier este neimpozabilă de până la 2,5 ori nivelul legal al diurnei şi nu mai mult de 3 salarii de bază, fără să fie luată în calculul plafonului de 33%.

Indemnizaţia de mobilitate pentru orice alte categorii de persoane decât cele care efectuează activităţi mobile de transport rutier este neimpozabilă de până la 2,5 ori nivelul legal al diurnei. Asta dacă se încadrează în plafonul salarial general lunar de 33% din salariul de bază brut, împreună cu restul beneficiilor.

Camera Consultanţilor Fiscali solicită clarificări privind determinarea plafonului neimpozabil aferent prestaţiilor de mobilitate pentru că, printre altele, un salariat mobil poate fi în situaţia în care desfăşoară activitatea un număr de zile pe lună la sediul angajatorului sau în regim de telemuncă, restul zilelor lucrătoare desfăşurându-şi activitatea în aria de mobilitate.

În plus, neimpozitarea indemnizaţiei de mobilitate este limitată şi ea tot în funcţie de nivelul legal al diurnei, acesta fiind un plafon pe zi şi nu unul lunar.

De asemenea, există şi o problemă privind determinarea numărului de zile efective luate în calculul plafonului, de exemplu în cazul în care salariatul mobil îşi desfăşoară activitatea întreaga lună în aria de mobilitate, deplasările zilnice fiind făcute ca punct de plecare de la sediul angajatorului, dar unele deplasări sunt în interiorul localităţii în care se află sediul angajatorului, iar altele în alte localităţi. Acelaşi lucru şi în cazul celui care îşi face deplasările zilnice direct de la domiciliu.

În acest sens, CCF vrea să clarifice dacă suma zilnică care se compară cu nivelul de 2,5 ori nivelul legal pentru indemnizaţia de delegare pentru instituţii publice este luată în considerare şi pentru zilele în care salariatul îşi desfăşoară activitatea pe teren, dar în localitatea în care se află domiciliul/respectiv sediul angajatorului (în funcţie de locul de plecare).