Moscova afirmă că Rusia monitorizează alegerile din Republica Moldova, dar nu intervine în procesul electoral

R.S.
Internaţional / 1 noiembrie 2024

Moscova afirmă că Rusia monitorizează alegerile din Republica Moldova, dar nu intervine în procesul electoral

Kremlinul a declarat vineri că Rusia monitorizează alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, dar nu intervine în procesul electoral, în pofida acuzaţiilor Occidentului şi a preşedintei prooccidentale a ţării, Maia Sandu, care susţin contrariul, relatează Reuters.

În Republica Moldova se desfăşoară duminică turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în care Maia Sandu va încerca să câştige un al doilea mandat în fruntea unei ţări care a devenit un câmp de luptă diplomatic între Rusia şi Uniunea Europeană.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a declarat jurnaliştilor că Moscova a negat cu fermitate acuzaţiile că a încercat să se amestece în alegeri şi a pus sub semnul întrebării modul în care autorităţile din Republica Moldova au supravegheat campania.

Rusia a acuzat autorităţile de la Chişinău că se folosesc de metode murdare pentru a scăpa de vocile pro-Moscova.

Autorităţile afirmă că au acţionat pentru a înlătura operaţiunile de influenţă ilegitime pro-Moscova, conform Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb