Muzică şi protecţia mediului

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură #Mediu / 9 septembrie 2022

Sursă foto: WWF.ro

Sursă foto: WWF.ro

Orice iniţiativă menită să protejeze mediul merită să fie aplaudată. Cu atât mai mult când aceasta are şi o componentă muzicală. Braşovenii şi turiştii vor putea asista, azi, în Piaţa Sfatului, la primul concert "de plastic", în care acesta se transformă în instrumente muzicale. În cadrul evenimentului, organizat de WWF România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, publicul va putea urmări un concert simfonic extraordinar susţinut de Filarmonica Braşov, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, în care PET-urile colectate din pădure se vor transforma în instrumente cu suportul artistei Raluca Ghideanu. Intrarea la eveniment este liberă.

Concertul de plastic face parte dintr-un proiect mai amplu, care îşi propune eliminarea plasticului din păduri şi natură, cu sprijinul comunităţilor locale. Anul acesta este pentru prima dată, după doi ani în care Patrula Zero Plastic a fost activă în Delta Dunării, când proiectul s-a extins şi în pădurile din jurul oraşului Braşov. Potrivit WWF România: "Prin acţiuni de ecologizare în pădurile din jurul Braşovului, WWF România şi voluntarii din Patrula Zero Plastic au colectat PET-uri care, ulterior, au fost reciclate în mesaje de la locatarii pădurii, animalele. Astfel, nemulţumirile vulpii, bufniţei şi veveriţei, împreună cu «dovezile» găsite, au ajuns la avizierele câtorva zeci de scări de bloc din cartierele Noua şi Răcădău din Braşov, aflate la marginea pădurii. Panouri din lemn, cu mesaje similare, sunt acum prezente la intrarea pe cele mai populare trasee montane". Astfel de iniţiative sunt foarte bine primate de public, în special de tineri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb