Negocieri dificile între UE şi China pentru un acord pe tarifele vehiculelor electrice

A.B.
Internaţional / 11 noiembrie

sursa: Unsplash

sursa: Unsplash

Uniunea Europeană a înregistrat progrese limitate în negocierile cu China destinate găsirii unei alternative la tarifele suplimentare impuse automobilelor electrice importate şi, totodată, blocul comunitar estimează că sunt şanse reduse pentru a se ajunge la un acord rapid, potrivit Bloomberg.

Discuţiile tehnice între China şi UE vor continua săptămâna aceasta, după o rundă iniţială la Beijing, unde ambele părţi au menţionat unele progrese.

Cu toate acestea, pentru moment, şansele pentru un acord rămân mici susţin sursele citate de Bloomberg. China nu a făcut însă paşi spre cerinţele UE, care vrea ca orice acord convenit să fie respectat, iar efectele sale să fie egale cu tarifele pe care blocul comunitar le-a adoptat luna trecută.

Potrivit Bloomberg, discuţiile recente s-au concentrat pe stabilirea unui mecanism de comunicare între Bruxelles şi Beijing precum şi pe evitarea aşa-numitelor compensări încrucişate, în cadrul cărora orice preţuri minime la importurile de automobile electrice sunt compensate de vânzarea de alte bunuri, precum autoturisme hibride şi accesorii.

De asemenea, cele două părţi au puncte de vedere diferite cu privire la posibilitatea unor acorduri cu constructorii individuali, inclusiv firmele europene care au societăţi mixte cu companii chineze. UE susţine că astfel de acorduri ar fi în linie cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în timp ce Beijingul insistă pe negocierea unui acord de tip umbrelă cu un organism reprezentativ chinez.

China a ameninţat că va răspunde la tarifele impuse de UE la automobilele electrice chineze cu propriile sale tarife pentru produsele lactate, carnea de porc şi coniacul european. În replică, UE a anunţat că îşi va apăra interesele în aceste domenii, în timp ce în paralel va rezista la corelarea tuturor acestor anchete sub forma unei mari negocieri.

În luna octombrie, UE a introdus tarife suplimentare de până la 35% pentru automobilele electrice importate din China şi aceste tarife ar urma să fie în vigoare timp de cinci ani, în absenţa unui acord alternativ.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb