OPINIINu este despre vaccinare, este despre segregare

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate / 03 decembrie 2021

Nu este despre vaccinare, este despre segregare

La nivelul UE se recomandă ca certificatul verde să fie valabil doar nouă luni pentru călătoriile intracomunitare, copiii sub 17 ani urmând să fie vaccinaţi sau testaţi PCR. Implicaţiile sunt importante pentru că nu toţi cei deja vaccinaţi, unii din convingere, alţii forţaţi de angajatori, sunt dispuşi să reia distracţia cu doza booster. Iar în ceea ce priveşte testele PCR la copii, nu e prea mare entuzias­mul nici printre părinţi pentru ele, sunt destul de traumatizante pentru cei mici. Deci mai puţini turişti de la vară, dacă lucrurile rămân bătute în cuie şi nu avem schimbări de paradigmă. Cum ar fi dispariţia subită a tulpinii Delta, cum afirmau nişte geneticieni japonezi, din cauza mutaţiilor frecvente, virusul ajungând în acest caz într-o fundătură genetică. Până acolo însă, există spectrul segregării pe motiv de nevaccinare şi perspectiva unor încasări mai mici din turism în Europa.

Când să ne indignăm că europenii săraci vor veni mai rar în vizită la europenii bogaţi, săracii fiind şi mai puţin vaccinaţi, iată că segregarea pe criterii sanitare loveşte brusc un alt continent. Marea Britanie a suspendat zborurile către mai multe state africane pe fondul îngrijorărilor că noua tulpină descoperită în Africa de Sud şi Botswana ar fi cu adevărat îngrijorătoare, mutaţiile ample la nivelul proteinei spike punând în pericol eficacitatea vaccinurilor. Lăsând la o parte faptul că în ţările africane Covidul nu făcuse ravagiile din Europa şi nici prea vaccinate nu erau pentru a se produce mai repede mutaţiile, tulpina sud-africană deschide calea segregării unui întreg continent. Că doar nu îşi imaginează cineva că se va mai intra în lumea dezvoltată venind din ţări apropiate de noul focar, chiar dacă respectivii pasageri sunt vaccinaţi şi paravaccinati (mai ales dacă vaccinurile devin ineficiente).

Lucrurile sunt în evoluţie şi mai e mult până la instrumentarea unei noi panici, dar dacă noua tulpină începe să circule rapid sunt câteva posibile implicaţii la care ne putem gândi imediat. În primul rând, dacă vaccinurile nu vor mai fi prea eficace în faţa noii tulpini şi avem noroc, vom trece pe tratamente care există deja sau sunt în faze avansate pentru autorizare (pastile). Le vor vinde tot producătorii mari de vaccinuri, printre alţii (vezi Pfizer care are şi astfel de antivirale în portofoliu). Ocazie cu care vom uita de investigaţiile privind achiziţia de vaccinuri în UE. De citit ancheta lui Adrian Onciu privind conflictul de interese dintre şefa CE şi industria Pharma (e vorba de soţul Ursulei von der Leyden şi afacerile Pfizer). Din păcate, doar pe pagina de Facebook a autorului, ancheta în cauza dispărând subit din arhiva Mediafax. Dacă avem ghinion, vom avea iar o porţie de lockdown până apar alte tratamente sau ne liniştim emoţional, ocazie cu care se vor duce în cap toate activele gonflate de speranţele că am scăpat de pandemie, în frunte cu preţurile din energie (ocazie bună pentru cei cu cash în portofele).

Revenind la titlu, iată cum evoluţiile pandemice oferă o bună oportunitate ţărilor bogate de stăvilire a emigraţiei sub pretexte sanitare. Azi este Africa, o parte din Europa săracă, mâine poate America de Sud, bariererele birocratice se vor ridica pline de imaginaţie de ar păli de invidie şi defunctul zid al Berlinului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. divide et impera.... pentru ca e in curs de instituire o dictatura globala sub umbrela pretextului ieftin sanitar...

    de mult nu mai e vorba despre vaccin , ci despre segregare!

    intai imparti, apoi inciti o parte impotriva alteia si sfarsesti prin a domina dictatorial toate partile implicate 

    Toate restrictiile de circulatie din perioada pandemiei pot fi explicate prin dorinta de segregare sau ideea a aparut acum ca este vorba de o tara din Africa?

    Poate v-ați uitat la TV la calatorii români care veneau din Africa și erau întrebați de reporteri diverse.

    Toți erau între 20 și 30 și ceva de ani. Cu toții vaccinați. Deci "responsabili". Eu mă întreb, totuși, cât de responsabili sunt acești cretini care se deplasează în pandemie, în țări nesigure epidemiologic (nu este ca și cum s-au dus în China sau Japonia unde să fie testați și para-testați). 

    Eu consider că tâmpiții aceia sunt pur și simplu IRESPONSABILI. Sau proști de bubuie care se cred imuni fiind vaccinați. Sigur, erau tineri, foarte probabil nu pățeau nimic dintr-o infectare, dar ei chiar nu se gândesc că ajută astfel la mișcarea virusului între populații? Sunt sigur că nu au făcut călătoria știind că și la dus, și la întors să stea două săptămâni în carantină. Nu, nu ar fi făcut călătoria dacă așa stăteau lucrurile. 

    Acești cretini iresponsabili sunt vaccinați și contribuie foarte mult la răspândirea virusului. 

    1. Terminarea pandemiei este destul de clara. Ori se gasesc niste terapii care sa omoare virusul, nu vaccinurile mRNA.

      Ori introducerea carantinei si testarii la zborurile internationale, asa cum face Australia. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro