PÂNĂ LA 30 OCTOMBRIE AFM a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru Programul Staţii de reîncărcare maşini electrice

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 6 aprilie 2020

AFM a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru Programul Staţii de reîncărcare maşini electrice

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit până la 30 octombrie sesiunea de depunere a dosarelor pentru Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţă de judeţ, după cum a anunţat, vineri, instituţia.

În cadrul programului au fost aprobate 19 dosare de finanţare depuse de municipiile Zalău, Piatra Neamţ, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Oradea, Baia Mare, Focşani, Satu Mare, Reşiţa, Giurgiu, Călăraşi, Slatina, Timişoara, Alba Iulia, Suceava, Galaţi, Braşov şi Deva pentru un număr total de 142 de staţii cu 302 puncte de încărcare.

AFM arată, conform news.ro: "Transmitem, astfel, unităţilor administrativ - teritoriale - reşedinţă de judeţ, care încă nu au reuşit să depună un dosar de acceptare, că finanţarea se acordă în procent de până la 90% din cheltuielile eligibile, iar pentru instalarea unei staţii de reîncărcare, AFM finanţează până la 190.000 lei".

Prin acest program, AFM vrea să favorizeze creşterea utilizării vehiculelor cu emisii scăzute, aducând o contribuţie majoră la reducerea emisiilor poluante din atmosferă, în conformitate cu obiectivele europene pentru protecţia mediului, precum şi cu ţintele stabilite de Pactul ecologic european.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb