Patria Bank vrea să emită noi obligaţiuni

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 25 martie

Patria Bank vrea să emită noi obligaţiuni

Valoarea totală a titlurilor este de cinci milioane de euro, cu posibilitatea majorării până la zece milioane de euro

Patria Bank (PBK) vrea să emită obligaţiuni în valoare de cinci milioane de euro, cu posibilitatea majorării emisiunii până la zece milioane de euro, conform unui raport al instituţiei de credit postat, astăzi, pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.

Conducerea băncii a convocat acţionarii în data de 28 aprilie, în vederea aprobării emiterii a 10.000 de titluri obligatare şi neconvertibile, cu o valoare nominală unitară de 500 de euro, cu scadenţa de opt ani şi o rată a dobânzii fixă, plătibilă semestrial. De asemenea, board-ul instituţiei poate majora emisiunea cu încă 10.000 de obligaţiuni, în funcţie de oportunităţile existente.

Titlurile, ce urmează să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti, vor fi vândute printr-un plasament privat. Patria Bank mai are listate la BVB două emisiuni de obligaţiuni, cu scadenţe în 2027 şi 2028.

Pentru anul trecut, instituţia a raportat un venit net bancar preliminar de 164,3 milioane de lei, cu 7% peste cel din 2020 şi un profit net de 9,46 milioane de lei, cu mult peste cel din anul anterior, de 2,8 milioane de lei.

Patria Bank este o entitate rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comercială Carpatica şi fosta Patria Bank. Acţionarul majoritar indirect al băncii este Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity al cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) şi BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Îmi pare rău dar titlul este prost frazat. .. "sa emită o noua emisiune" suna oarecum aiurea după urechea mea. Patria Bank pregătește o noua emisiune sau "va emite o noua serie de obligatiuni" suna mai bine pt. o banca patriotica care în general dorește binele altora, sa aibă fiecare mâncare, băutură, un pat cald în care sa poată dormi împreună cu consoarta, hăinuțe frumoase pentru copilași șamd etc etc

    Eu am găsit aici un loc minunat care ma ajuta enorm sa ma simt deplin exprimat, nu vreau sa va mai amintesc obsesia maladiva a autorităților cu informarea din surse oficiale pe motiv de forță majora, covid război etc care ascunde de fapt dorința lor secreta ca niciun sarac sa nu mănânce alt kkt decât cel defecaț de însăși babuiniul suprem și încă în termenii oficiosi ai presei guvernamentale, Orice alta asociere de cuvinte/idei constituie o rebeliune a sclavilor in contra statului sperjur, înjurătură, blasfemie, xenofobie, homofobie rasism fascism, antisemitism, rusofilie, hate speach, fake news terorism șamd etc. Aflandu-ma în situația de a fi banat/ exclus de pe toate forumurile unde am activat (inclusiv pt practicarea medicinei fără licență) pentru idei benigne gen "Marioneta putreda imbibata in alcol isi da obstescul sfarsit. Care va fi reacția opiniei publice la moartea lui Basescu ?" care nici pe departe nu pot fi suspicionate de 

    1. Da, este un titlu neatent.

      Din pacate, nu mai pot interveni la ora asta.

      Miine. 

      Felicitări pt acest răspuns! Chiar de admirat având în vedere contextul...

      Pt. ca mi-a-ți răspuns, o propunere f. serioasa: va pot pune la dispoziție pt. un viitor articol graficul cu veniturile salariale conform REVISAL pe 2019 - minus instituțiile de forță. Am cautat ani de zile aceasta diagrama, exista pe net pt. toate tarile civilizate sau bananiere dar pt. România nu era de găsit. Când îl veți vedea veți înțelege de unde aceasta jena a establishmentului.

    La chestiune. Din infima mea cultura financiara, formata în principal pe timpul regimului de trista amintire când partidul comunist stabilea prețul ouălor și planta de-a lungul bulevardului asa zișii valutisti, persoane fără căpătâi recent liberate din penitenciare cu unica misiune de a scoate bancnotele verzi de la amantele de ocazie ale străinilor rătăciți prin capitala, știu ca obligațiunile sunt titluri de valoare emise de stat care stat se obliga (de unde și substantivul obligațiune) sa le răscumpere după un an sau doi oferind deținătorului o dobânda modica de 3-5% operațiune prin care zisul stat practic se împrumută la propria populație evitând marea finanța globala etc etc (antisemitism alert !) Dar banca privata cred ca nu e stat și are deja mecanismul dobanzili la termen prin care sa atragă bani de pe piața... etc. De ce aceste titluri? Miroase cumva a faliment și niște persoane cu nas fin se gândesc sa lase niște gâște în brate cu hârtii volante ca ultim favor după ce

    1. Nu, piata obligatiunilor emise de companii private e uriasa, ai picat din luna? :))

    daca emite o emisiune de titluri automat este o emisiune noua, ca nu poate emite o emisiune veche. e ca si cum le explici la papagali ca o femeie naste un copil, nu un copil nou. dar sunt doar papagali, nu poti avea pretentii, ei imita, nu inteleg.

    1. Esti bun!

      Am corectat titlul.

    am si eu o intrebare pentru cei care stiu mai multe decat mine cand vine vorba de produse ale pietei de capital locale...

    dupa etf-ul lansat de tradeville prin... cred 2012 (vara/toamna) - ma refer la tvbetetf - de ce nu au mai fost lansate etf-uri pe piata romaneasca? are cineva un raspuns scurt si cuprinzator la intrebarea asta?  

    in prezent tvbetetf a fost vandut de tradeville catre Patria AM (asset management)... sau SAI... cum s-o numi. 

    multumesc!  

    p.s. nu ar fi misto alte etf-uri locale (marketizate in exteriorul Romaniei) : ex: etf pe energie (tot urmeaza hidro la listare) sau etf pe industrie sau etf pe banci (desi... banci sunt putine... dar daca mai e listat si cec-ul + alte 1-2... s-ar coagula ceva).  

    1. Cei instapiniti asupra pietei de capital cu sprijinul viguros al organului de supraveghere (ASF), ceea ce este denumit drept "Cooperativa", nu sint interesati de imbogatire prin intermediul operatiunilor si instrumentelor de piata legale.

      Iar brokerii mai mici ii invidiaza pe cei din Cooperativa. 

      buna Make, multumesc pentru raspuns.

      fac apel la experienta si cunoasterea ta in cazul pietei de capital (mai mare decat a mea in baza circumstantelor - te ocupi de ani si zeci de ani de domeniul asta).  

      daca ai avea 42 pe 43 de ani si putin peste 200k euro disponibili (nu sunt ceea ce se numeste "bogat" conform standardelor de bogatie pe piata de capital, la nivel profesionist) ai intra in piata de capital locala sau te-ai orienta catre fonduri externe (ex: piata americana / vest-europeana sau, la momentul oportun, piata chineza) ?  

      Sau ai partaja (intern/extern) ?  

      Sau fara piata de capital ,doar imobiliare si cash?

      Multumesc anticipat pentru idei.  

      Vali, tu ești mah? :))))

      dar cred ca aceste intrebari vor ramane fara raspuns.

      eram doar curios care e opinia ta, Make.  

      zi buna.

      Nu sint calificat sa dau sfaturi de genul acesta. In plus, cred ca suma despre care vorbesti este exact genul de cuantum greu de precizat in ce sa fie investit, pentru ca nu este nici mult, nici putin. Inca, 42-43 de ani este virsta compatibila si cu apetitul la risc, dar si cu optiuni conservatoare.

      Ceea ce vreau sa spun este ca ai nevoie de un sfatuitor care sa te cunoasca bine si sa nu-i fie teama ca dupa ce te sfatuieste, de exemplu, sa cumperi apartamente in Dubai ca sa le inchiriezi turistic, nu-l iei la bataie cind arabii interzic femeilor sa mai faca plaja in costume de baie, ci doar in pufoaice rusesti.

      Pe scurt, nu ti-am raspuns nimic. 

      :) bine Make, multumesc pentru raspuns :) ai umor :))

      da, ma simt intre doua epoci ale vietii... nici prea tanar, nici prea batran, ca intre doua valuri de timp. 

      mi-a trecut azi prin cap inca ceva.. e posibil sa nu existe prea multe etf-uri in Romania si din cauza ca a cam fost seceta de listari relevante ... dar lasa ca vin Hidro, Cec, am auzit ca vine si sarea pe bursa, etc... umbla vorba pe la minister ca se mai pregatesc niste companii (de la stat) de listari dar momentan se discuta, nu e nici o decizie luata (dar pachete mici gen 5-10 %... nu ceva mai solid).  

       

      inca o idee... poate ca voi vedea si un etf pe alimentatie (in care sa intre si companii mari si cele din Aero - la gramada - ferme, producatori/importatori ingrasaminte, etc...) 

      ...poate am imbatranit, poate mi-e lene sa calculez indicatorii per titlu ... cu un etf viata devine mai usoara cand vine vorba de calculul indicatorilor tehnici (si mai grav... urmarirea per titlu a semnalelor pt analiza fundamentala). 

      multumesc de raspuns.  

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

07 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9410
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0408
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0873
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6488
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.3997

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro