PENTAGON: "Arsenalul nuclear chinez se va tripla până în 2035"

G.D.
Internaţional / 30 noiembrie 2022

"Arsenalul nuclear chinez se va tripla până în 2035"

Arsenalul nuclear chinez este pe cale să se tripleze până în 2035, ajungând la 1.500 de focoase nucleare, a indicat Pentagonul într-un raport difuzat ieri care a subliniat, de asemenea, perfecţionarea constantă a forţelor aeriene chineze, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Washingtonul a identificat Beijingul drept principala sa provocare militară, iar raportul militar asupra armatei chineze subliniază o creştere atât a forţelor nucleare, cât şi a celor convenţionale.

"Departamentul Apărării estimează că stocul (chinez) de focoase nucleare operaţionale a depăşit 400", se arată în raport. "Dacă China continuă să-şi mărească stocul nuclear în acest ritm, va avea, după toate probabilităţile, un stoc de aproximativ 1.500 de focoase" până în 2035.

Această mărire a arsenalului nuclear chinez ar putea fi o sursă de instabilitate, potrivit generalului Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului.

"Cu cât este mai multă proliferare, cu atât este mai îngrijorătoare, cu atât mai mult destabilizează regiunea", le-a spus el jurnaliştilor ieri.

Acest arsenal este, totuşi, cu mult în urma celui al Statelor Unite şi al Rusiei, care posedă fiecare câteva mii de focoase nucleare.

Beijingul, care lucrează, de asemenea, la modernizarea rachetelor balistice care ar putea transporta aceste focoase nucleare, a testat 135 în 2021, "mai mult decât restul lumii", dacă nu sunt luate în calcul cele trase în conflicte militare, potrivit raportului.

Şi armata aerului chineză progresează cu paşi mari, "ajungând rapid din urmă forţele aeriene occidentale".

Un înalt responsabil militar a declarat înainte de publicarea raportului că forţele aeriene chineze încearcă să "progreseze rapid pe toate fronturile", în special echipamentele, piloţii şi restul personalului.

Raportul mai estimează că China desfăşoară "acţiuni mai coercitive şi mai agresive în regiunea Indo-Pacifică", un termen folosit de administraţia americană pentru a desemna o realitate în schimbare a alianţelor din Asia-Pacific.

Acesta este mai ales cazul în jurul Taiwanului, o insulă revendicată de Beijing ca parte a teritoriului său.

O vizită pe insulă a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, în august, a accentuat tensiunile, China efectuând ca răspuns cele mai agresive exerciţii militare în jurul insulei din anii 1990.

Tensiunile s-au diminuat de atunci, dar înaltul responsabil militar a subliniat că activitatea chineză în jurul Taiwanului, deşi a scăzut, a rămas mai ridicată decât înainte şi constituie un motiv de îngrijorare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa traiasca industria de armament si scaderea nivelului de trai

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro