Pentru pasiunea, devotamentul şi energia oferite din tribune într-un moment în care rezultatele nu au fost cele dorite, Federaţia Română de Fotbal a decis ca premiul „Tricolorul Lunii Octombrie” să fie acordat publicului.

O.D.
Sport / 2 noiembrie, 06:48

Pentru pasiunea, devotamentul şi energia oferite din tribune într-un moment în care rezultatele nu au fost cele dorite, Federaţia Română de Fotbal a decis ca premiul „Tricolorul Lunii Octombrie” să fie acordat publicului.

Sportiva Daria Silişteanu a declarat, duminică, după ce a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice pentru Tineret Dakar 2026, că o bucură acest succes, dar trebuie să rămână concentrată, deoarece mai are două probe.

"Sunt foarte bucuroasă că am câştigat argintul la 100 m fluture, mai ales că nu este proba mea favorită. În adâncul sufletului mă gândeam că am şanse să urc pe podium, pentru că aveam timpi buni la antrenamente. O finală este însă ceva special şi nicio cursă nu seamănă cu alta. Acum sunt fericită de medalie, dar sunt şi conştientă că trebuie să rămân concentrată. Urmează două probe de foc, la 50 m spate şi 100 m spate", a declarat după cursă Daria, potrivit COSR.

Mult mai rezervat, Andrei Pinticanu, antrenorul ei, s-a declarat la rândul său mulţumit de rezultat. "Pentru asta ne antrenăm din greu. Faptul că munca noastră este răsplătită cu medalii este o motivaţie în plus să continuăm. Este dovada că suntem pe drumul cel bun al performanţelor".

Daria Silişteanu a adus duminică prima medalie pentru Team România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar: argint în proba de 100 m fluture.

În zilele următoare, Daria va mai concura în probele de 50 m şi 100 m spate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb